După ideea unui campion la raliuri atât în România cât și în Ungaria se va organiza prima oară o competiție internațională pentru vehicule de teren Side-by-Side Vehicles (SSV). Trei etape din SSV International Rally Trophy vor fi comune cu etapele de macadam în cadrul Campionatului Național de Raliuri, ediția 2021. SSV International Rally Trophy va avea șapte etape, cinci în România și două în Ungaria. Regulamentul competiției și calendarul competițional au fost deja aprobate de Federația de Automobilism Sportiv din Ungaria (MNASZ), iar organizatorii așteaptă și aprobarea Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
Deoarece vehiculele SSV sunt din ce în ce mai populare atât în România, cât și în Ungaria, am început să mă gandesc, ce ar fi dacă aceste două țări ar avea o cupă internațională. După aproape un an am elaborat împreună cu ACS Auto Crono Sfântu Gheorghe un regulament, care a fost deja aprobat de MNASZ (Federația Ungară de Automobilism), și sperăm că și FRAS-ul va face același lucru cât de curând, iar prima competiție al SSV International Rally Trophy va avea loc în prima parte al lunii februarie.
a declarat Gergő Szabó, multiplu campion național de raliuri atât în România, cât și în Ungaria.
Szabó are deja câteva participări cu SSV – cu un Can-Am Maverick X3 SSV – în 2018 a luat starul la Hungarian Baja, etapă de Cupa Mondială, în 2019 a terminat pe locul trei în categorie la ultima etapă de raliuri din Ungaria, Mikulás Rali.
Totdeauna m-am considerat un om fericit, deoarece am făcut întotdeauna ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în viață, așa a fost și cu raliurile, așa este și acum cu proiectul SSV .
spune Szabó
În 2018 am renunțat la a mai participa în cursele de raliuri și atunci am început un proiect cu vehicule Side-by-Side atât în România – în judetul Harghita –, cât și în Ungaria. Organizăm tururi ghidate prin pădurile din Harghita, și ideea competiției mi-a venit tocmai într-un asemenea tur, când mergeam cu un SSV pe un drum de macadam: ce ar fi, dacă vehiculele de teren – SSV – ar concura cu mașinile de raliuri pe această suprafață. De atunci am început să lucrez pe proiectul SSV International Rally Trophy, care a început să dea contur la inceputul acestui an.
a declarat Gergő Szabó.
Ideea a fost susținută și de ACS Auto Crono Sfântu Gheorghe, care a permis anul trecut vehiculelor de tip SSV să ia startul în cadrul Winter Rally Covasna, unde au participat piloți din România și din Ungaria. La începutul acestui an atât FRAS, cât și MNASZ a aprobat regulamentul și calendarul competițional al trofeului internațional SSV editia 2021.
Competițiile, care contează pentru SSV International Rally Trophy sunt urmatoarele:
- Winter Rally Covasna – 5-6 februarie
- Rally Sprint Harghita – 16-17 mai
- Raliul Bacăului – 25-26 iunie
- Raliul Veszprém (HU) – 17-18 iulie
- Raliul Sibiului – 30-31 iulie
- Raliul Iașului – 3-4 septembrie
- Raliul Mikulás Veszprém (HU) – 4-5 decembrie
Cu SSV International Rally Trophy scopul este de a crea o formă de concurs accesibilă și ieftină pentru toată lumea. În prezent aceste vehicule nu sunt foarte cunoscute în raliurile din România, dar pe plan internațional a fost creată o categorie separată pentru SSV-uri în raliurile de teren. De exemplu în competitiile Dakar Rally de trei an este o categorie separată pentru vehiculele Side-bySide (SSV). Aceste vehicule nu sunt atât de rapide, nu au viteza automobilelor de raliuri, dar și costurile sunt mult mai mici decât cu o mașina de tip R5. Costul unei competiții cu un SSV comparativ cu o mașină de raliuri de tip R5 este undeva la 20%.
spune Gergő Szabó.
- Informatii despre SSV International Rally Trophy: SSV 2021
- Regulament sportiv SSV INTERNATIONAL RALLY TROPHY 2021: Regulament sportiv SSV 2021
Gergő Szabó spune că un vehicul Side-by-Side costă cât o Dacia Logan pregătită pentru raliuri:
Un SSV de competiție este aproape indentic cu un vehicul de serie. Trebuie montat în plus un rolbar, două scaune și centurile de siguranță omologate de federațiile de specialitate, iar asta în total nu costă mai mult de 30 de mii de euro, incluzând și prețul unei SSV nou-nouț – a declarat multiplul campion național de raliuri. El a adăugat că există și posibilitatea de inchiriere al vehiculelor Side-by-Side pregătit deja pentru competiție. Cele mai populare mărci de SSV în România sunt Polaris és a Can-Am. Împreună cu TAP Racing din Odorheiu Secuiesc am înfințat o echipă, care pregătește și închiriază SSV-uri de competiții Can-Am.
a spus Szabó Gergő, adăugând ca în cazul cumpărării unui vehicul Side-by-Side, acesta poate fi folosit nu numai în competiții, ci și pentru hobby sau pentru activități de agrement.
Scopul lui Gergő Szabó este de a populariza competițiile automobilistice cu vehiculele SSV. – Nu exlud nici varianta de a concura, însă nu acesta este scopul meu în acest moment, ci populrarizarea competiției și de a ajuta competitorii, iar țelul este de a crește numărul competitorilor de la zece, cât sunt inscrisi în Winter Rally Covasna de anul acesta, până la 15-20 până la finele acestui an – a spus Szabó. El speră că în următorii ani categoria SSV în cadrul Campionatului Național de Raliuri să fie o categorie populară și numeroasă. – Planul nostru este să avem la fiecare etapă de raliuri pe macadam categorie pentru piloții SSV și dorim ca în cel mult 2-3 ani să avem la start minim 25 de vehicule Side-by-Side la fiecare raliu pe macadam. Sigur, am avea nevoie și de un sponsor puternic pentru ca acest proiect numit SSV International Rally Trophy să fie de lungă durată.
a declarat Gergő Szabó.
Informatii despre SSV International Rally Trophy: SSV 2021
Regulament sportiv SSV INTERNATIONAL RALLY TROPHY 2021: Regulament sportiv SSV 2021