Înainte ca atenția noastră să se mute complet pe Raliul Argeșului, am dorit să aflăm câteva impresii despre ce a însemnat revenirea Raliului Maramureșului prin prisma organizării unei curse, după 14 ani de absență. Competiția a avut parte de o pregătire foarte bună, în ciuda faptului că echipa XPO Racing se află la început de drum în materie de organizare a evenimentelor sub egida FRAS. Apreciată de către echipaje, cursa a avt parte de pregătiri în timp record din partea băimărenilor, cu ajutorul partenerilor și autorităților locale.
L-am întrebat pe Ionuț Pîrvu, președintele clubului organizator XPO Racing, care au fost provocările Raliului Maramureșului și cum s-a văzut cursa pentru tânăra echipă de la Baia Mare. În interviul următor, Ionuț ne-a povestit despre importanța motorsportului în nordul țării, despre cum au primit localnicii și autoritățile competiția, dar și despre planurile pentru viitor.
RallyMax: Salut! În primul rând, dorim să felicităm echipa XPO Racing pentru o cursă bine organizată în Maramureș. Ce emoții și sentimente ați avut înainte de raliu, în timpul pregătirii, cat și pe durata cursei?
Ionuț Pîrvu: Salutare. Mulțumim pentru apreciere. Am avut emoții foarte mari, pentru că eram la prima experiență de acest gen (chiar dacă în vara anului 2020 am mai organizat o etapă de viteză în coastă), dar și pentru că timpul a fost foarte scurt. Eram puțin relaxați pentru că Raliul Maramureșului urma să se desfășoare în octombrie și era de coeficient 0,6. Deci, și resursele materiale și cele umane presupuneau un efort mai mic, dar și timpul până atunci ne permitea să pregătim totul în cele mai mici detalii. Însă după aflarea veștii că Raliul Clujului nu se mai poate organiza la sfârșitul lunii mai, ne-am capacitat și cu sprijinul multor iubitori ai sportului cu motor, am reușit să ducem la bun sfârșit această provocare. Am beneficiat și de sprijinul autorităților locale, care și-au arătat toată disponibilitatea pentru realizarea unui astfel de eveniment. Cu toții ne doream ca raliul să se întoarcă acasă.
RallyMax: Cum au primit localnicii cursa și întregul eveniment? Cât de important este o asemenea competiție pentru Maramureș și localitățile din zonă?
Ionuț Pîrvu: Deși timpul a fost relativ scurt pentru a mediatiza evenimentul, am reușit să ajungem cu știrea în casele multor oameni. Am realizat și o campanie de informare, atât prin presa scrisă, presa online, dar și prin împărțirea de flyere din casă în casă, în special în zonele pe unde raliul trecea pe lângă gospodăriile oamenilor. Spre bucuria noastră, oamenii au fost foarte deschiși, chiar oferindu-și sprijinul pentru realizarea raliului. Cu toții au înțeles că un eveniment de asemenea anvergură este util atât pentru promovarea zonei, cât și pentru dezvoltarea economică.
RallyMax: Care a fost cea mai mare provocare în organizarea cursei într-un timp atât de scurt?
Ionuț Pîrvu: Probabil cea mai mare provocare a fost organizarea probelor speciale 1/4, pornind de la realizarea roadbook-ului și continuând cu securizarea probei. Raliul fiind de coeficient 1,2, a presupus identificarea unor trasee suplimentare față de cât era programat inițial. Ovidu Pașca este cel care a venit cu idea de a duce raliul prin “curțile oamenilor”. Proba Copalnic-Coruia, care trece prin două sate aparținând comunei Copalnic-Mănăștur, respectiv Săcălășeni, a fost un adevărat success până la urmă și ne determină să identificăm zone similare pentru anii următori.
Despre feedbackul din 2021 și idei pentru viitor
RallyMax: Cum au apreciat concurenții probele speciale, amplasarea startului festiv sau a parcului de service? Care probe consideri ca au fost punctele forte ale raliului?
Ionuț Pîrvu: Atât în timpul concursului, cât și în perioada imediat după, am solicitat feedback de la concurenți, dar și de la arbitrii și oficiali. Am înțeles că a fost apreciată amplasarea zonei de Parc Service, datorită faptului că era spațiu suficient pentru toată lumea, iar pentru că a fost amplasat pe una din principalele străzi din municipiul Baia Mare, a conferit o vizibilitate suficientă pentru sponsori. Este adevărat că au existat unele sincope în organizare, dar le-am identificat și pe viitor le vom remedia. De asemenea a fost apreciat și Startul Festiv. Am fost avantajați și de relaxarea măsurilor impuse anterior pentru împiedicarea răspândirii virusului Sars-Cov 2. Această relaxarea ne-a permis să organizăm un start festiv așa cum se cuvine pentru un eveniment care a lipsit o perioadă prea lungă din campionat. Cât privesc probele speciale, Proba Copalnic-Coruia (1/4) a fost foarte apreciată. Este o probă tehnică, ce a solicitat la maxim atât piloții cât și copiloții, demonstrând încă o dată că raliul este un sport în echipă. Gutinul de asemenea a fost apreciat, iar datorită schimbărilor meteorologice a oferit un adevărat spectacol pentru public, dar o provocare pentru echipaje. Probele Ocna și Cavnic, care sunt de viteză, ne-am dorit foarte mult să fie prezente în acest raliu, pentru a îmbina tradiția cu noutatea adusă de proba Copalnic. Dar, probabil pe viitor, aceste probe vor fi înlocuite cu altele mai tehnice.
RallyMax: Ce idei de îmbunătățiri aveți pentru 2022? Ce consideri că poate fi pregătit mai bine și ce idei de probe speciale/configurație de program aveți pentru anul viitor?
Ionuț Pîrvu: Pentru 2022 ne dorim să menținem coeficientul obținut în acest an, de 1,2. Ne-am bucura ca raliul să se organizeze tot la final de luna mai, deoarece natura oferă cadre minunate, iar schimbările meteo contribuie de asemenea la creșterea gradului de dificultate și de spectaculozitate. Am discutat cu autoritățile locale pentru finanțarea unor lucrări de reabilitare a unor trasee la fel de spectaculoase sau poate chiar mai spectaculoase decât Copalnic, găsind o deschidere în acest sens. Deci, probabil, vor apărea probe speciale noi.
Despre Raliul Nordului, al doilea raliu organizat de XPO Racing
RallyMax: În calendarul FRAS figurează Raliul Nordului, programat în luna octombrie, sub organizarea XPO Racing. Ce detalii ne poți da despre această cursa?
Ionuț Pîrvu: Raliul Nordului ar reprezenta o nouă provocare pentru echipa noastră. Deocamdată nu putem să vă oferim prea multe detalii. Ceea ce vă pot spune este că nu va semăna cu Raliul Maramureșului. Nu vor fi aceleași probe și aceleași locații, însă toate la timpul lor. Chiar dacă va fi un raliu de coeficient 0,6 și organizat la final de campionat, sperăm că sportivii vor manifesta interes pentru el.
RallyMax: Mulțumim pentru răspunsuri! Ce mesaj ai din partea echipei organizatorice pentru sportivi, fani și parteneri?
Ionuț Pîrvu: Vreau să vă mulțumesc în numele meu și a echipei minunate de oameni care au stat în spatele organizării acestui eveniment, pentru disponibilitatea voastră, pentru promovare și sper ca această colaborare să continue și pe viitor. Sportivilor le mulțumim că au ales să participle la Raliul Maramureșului, sperăm că s-au simțit bine și îi mai așteptăm prin Maramureș și cu alte ocazii.
Vreau să mulțumesc autorităților, care au manifestat o disponibilitate extraordinară: Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Prefectura Maramureș, Primăriilor Baia Sprie, Copalnic-Mănăștur, Săcălășeni, Cavnic, Budești, Ocna Șugatag, Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș – Serviciul Rutier, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Ghoerghe Pop de Băsești”, Serviciul Județean de Ambulanță, Inspectoratului județean de Jandarmi “Pintea Viteazul”, Salvamont Maramureș, Drumuri și Poduri SA, DRDP CLuj – SDN Baia Mare.
Mulțumiri aparte prietenilor de Maya’s Events, Sharp Design, Sponsorilor noștri, iar în cazul în care am uitat pe cineva îmi cer scuze, nu a fost cu intenție. Dar cel mai mult doresc să-i mulțumesc lui Ovidiu Pașca, prietenul meu, și echipei organizatorice. Fără dăruirea lor nu ar fi fost posibilă organizarea Raliului Maramureșului, mai ales într-un timp atât de scurt.