Simone Tempestini atacă al șaselea titlu de Campion al României
Echipa Napoca Rally Academy va participa în acest weekend la Raliul Iașului, desfășurat pe 9 probe de macadam și 132,1 de kilometri. Raliul va începe vineri seara cu sesiunea de autografe, prezentarea oficială și Startul Festiv. Sâmbătă sunt programate 7 probe, inclusiv cea de Rally Show de la Râpa Galbenă, iar duminică sunt 2 treceri pe cea mai lungă probă – Dobrovăț.
Componența echipei NRA la Raliul Iașului: Simone Tempestini cu Sergiu Itu pe Skoda Fabia R5, Norbert Maior și Francesca Maior cu Citroen DS3, Victor Supuran cu Mihai Supuran pe Dacia Sandero, Ioan Mihuț cu Sebastian Itu pe Subaru Impreza și Ciprian Lupu cu Andrei Pintilii pe Citroen C2.
Marco Tempestini: “După pauza de vară revine campionatul la Iași, un raliu care ne place mult și care tot timpul ne-a adus emoții atât pozitive – multe titluri câștigate acolo – dar și negative cu abandonuri și titluri pierdute, tot acolo. Tintele principale sunt, ca de obicei, victoria la general, la 2WD si la cupa Dacia, cu o clasare cât mai bună pentru Ciprian și Ioan. Dacă vom fi în stare să facem asta înseamnă că si echipa va face un pas decisiv spre un nou titlu. Sperăm ca trendul din acest an, cu mai mulți fani pe probe si mișcarea organizatorului spre zilele de sâmbătă si duminică să aducă mai mulți spectatori si la acest raliu, pentru că piloții iubesc să facă spectacol în fața fanilor lor.”
Simone Tempestini: “Vin la startul Raliului Iașului cu bucuria de a concura pe macadam și de a ne reîntâlni cu fanii noștri din Moldova. Fie că vorbim de Râpa Galbenă, Mădârjac sau Dobrovăț, este un raliu care mi-a plăcut întotdeauna și sper să facem spectacol și un raliu reușit.”
Norbert Maior: „Nu avem timp de pauză și asta ne place mult. Tocmai ne-am întors din Cehia si am plecat entuziasmați către Iași. Mereu revenim cu drag aici, mai ales că anul trecut am plecat cu primul și singurul nostru podium la general. Vom încerca o nouă victorie la categoria noastră astafel încât să ajutăm cât mai mult echipa în drumul spre titlul cu numărul 8.”
Victor Supuran: “Împreună cu Mihai, venim spre Raliul Iașului încrezători și motivați. Vrem să avem un parcurs constant astfel încât să creștem ritmul de la o probă la alta, pentru ca la final să fim mulțumiți de rezultatul obținut. De asemenea, vrem ca prin rezultat să ne menținem poziția din cadrul Cupei Dacia, dar să și aducem puncte pentru echipă.”
Ciprian Lupu: “Așteptam cu nerăbdare Raliul Iașului, pentru că toată lumea laudă calitatea macadamului și probele frumoase. Pentru noi pauza competițională a fost puțin mai lungă și din cauza faptului că nu am putut lua startul la Sibiu. Suntem foarte motivați să mărim ritmul, mai ales datorită faptului că ocupăm locul unu în clasamentul dedicat debutanților și până la sfârșitul sezonului vom face tot posibilul pentru a ne menține cât mai sus. În continuare mă lovesc de lucruri care nu credeam că sunt posibile în sportul nostru, dar în primul rând noi mergem din pasiune și ne dorim să creștem. Mă bucur că echipa va fi la start aproape în formație completă.”
Ioan Mihuț: “Pe ultima 100m/24h am aflat că voi lua startul la Iași și o voi face și pe o mașină dragă mie, pentru că rămân fidel Subaru. L-am cooptat pe Sebi în dreapta mea și sper să învăț cât mai mult de la el. Targetul este să profit din plin de macadamul de la Iași fiindcă îmi place mult raliul, iar o figură frumoasă este binevenită oricând.”
Partenerii echipei NRA în 2021 sunt Banca Transilvania, OMV, De Longhi, Joie Baby România, Castrol România, foodpanda, Consiliul Local și Primăria Cluj-Napoca.