Sezonul competiţional 2021 a fost unul de succes pentru echipajul format din Răzvan Nechifor şi Levente Mag, cei doi reuşind să obţină titlul clasei 11 după un an competițional lung şi dificil din toate punctele de vedere. Având parte de rivali foarte rapizi în cadrul acestei clase, Răzvan a reuşit să fie cel mai constant pe durata anului, singurul episod neplăcut fiind cel de la Braşov, unde nu a reuşit sa obţină niciun punct. Cu un loc patru la Winter Rally Covasna şi 6 podiumuri la următoarele 7 curse alergate, dar și cu titlul în buzunar, cei doi au început deja pregătirile pentru următorul sezon, când speră să treacă la un material de concurs şi mai performant.
RallyMax: Salutare, Răzvan! Felicitări pentru rezultatele obținute în acest sezon. Cât de mult înseamnă pentru tine obținerea titlului de campion al clasei 11?
Salutare băieţi şi salutare cititorilor RallyMax. Într-adevăr, acest an, a fost unul de foarte bun augur atât pentru mine, cât şi pentru partenerii pe care îi reprezint. După multiple încercări în sezoanele trecute, anul acesta am reuşit printr-o abordare diferită decât cea cu care era lumea obişnuită, să îmi îndeplinesc obiectivul propus. Pentru mine, aceste două titluri obţinute la clasa mea, atât în CNRB cât şi în CNRBA, reprezintă pentru mine dovada maturităţii mele în raliuri şi faptul că dacă lucrezi la visul tău, într-o bună zi, ajungi să îl realizezi.
RallyMax: A fost un sezon lung care a început cu multe probleme tehnice, însă, datorită unor parteneri puternici, ai reușit să treci cu bine peste ele și să obții la final, rezultatul dorit. Cum ai putea rezuma întregul sezon 2021?
Nu a fost un sezon deloc uşor. Ştiam de la bun început, că o să fie o concurenţă puternică la clasă şi că lucrurile nu vor fi chiar aşa simple, cum par de pe margine. Maşina a funcţionat impecabil, cu excepţia momentului Braşov, unde cred că am avut ghinion, în rest însă, ne-am pregătit materialul de concurs, zic eu, exemplar, şi ne-am ferit de probleme. Însă, acum spre final de an, îmi este mai clar ca niciodată din toţi anii ăştia, că timpul a trecut peste maşinile de clasa 11. E mişto, e pe placul publicului, dar cred că epoca maşinilor mari e deja apusă, iar eu va trebui să merg, probabil, pe alt drum.
Într-o altă ordine a ideilor, ca să îţi asumi un program ca al nostru, ai nevoie de un partener central puternic cu care să lucrezi, cum este pentru mine Leier. Iar lângă aceştia să vină companii care să adere la ideile şi ţelurile mele, cum a fost cazul cu Fipron, SCC, Kazan, Avis Trans, Motul, Pluto, Metabond, Open Auto, Iral Trading. Fără o asemenea echipă solidă de parteneri, fără media, fără suport tehnic de calitate, acasă şi la cursă, fără decizii corecte şi coerente, fără determinare, nu cred că am fi fost aici, astăzi. Nu cred că aş putea concluziona lucrurile mai bine decât cu expresia „Eyes on the prize”.
RallyMax: Chiar dacă este puțin prea devreme să vorbim despre planurile pentru 2022, care sunt gândurile tale pentru viitor?
Nu cred că e devreme, după părerea mea, să ne facem planuri. Suntem deja pe final de sezon, cu doar înca un singur eveniment de disputat, cel din Bucovina, după care va trebui să gândim un plan pentru sezonul viitor. După ce voi discuta cu principalii parteneri ai mei de la Leier, dar şi cu oamenii de la Fipron, voi şti care sunt posibilitaţile. Am tot auzit întrebari, dacă vom merge la anul cu R5. Cine nu ar vrea? Dar trebuie să ştim ce vor şi cei care ne susţin şi dacă o maşină de genul ăsta e fezabilă pentru noi. Oricum ar fi, veţi fii primii care o să aflaţi. Cert este că mi-aş dori să fac un sezon complet din nou, dar şi cu o maşină de generaţie mai nouă.
Vă salut pe toţi şi să ne vedem sănătoşi în Bucovina!