Raliul Bucovinei a tras cortina peste un sezon 2021 plin pentru DTO Rally Team. Echipa argeșeană a luat startul la 9 din cele 10 etape ale Campionatului Național de Raliuri Betano, fiind absentă doar la competiția inaugurală, desfășurată pe zăpada din județul Covasna. Cursele programate în Transilvania, Maramureș, Muntenia, Moldova și Bucovina au purtat cele trei echipaje prin zeci de localități și în fața miilor de fani sau curioși care au aplaudat concurenții.
DTO Rally Team a fost reprezentată în 2021 de trei echipaje care și-au propus să fie rapide, să facă spectacol și să se distreze pe probele speciale. Cristi Dolofan și Traian Pavel au „alergat” la bordul unui Citroen C3 Rally2, Eugen Cărăgui și Robert Fus au fost la start cu un Peugeot 208 R5, în timp ce soții Bogdan și Delia Năstase au concurat cu un Mitsubishi Lancer EVO IX.
Ultima cursă din 2021 s-a desfășurat pe superbele drumuri din Bucovina, Municipiul Câmpulung Moldovenesc fiind gazda caravanei raliului. Cu probe speciale rapide și spectaculoase într-o zonă pitorească, Raliul Bucovinei a reprezentat o încheiere superbă pentru DTO Rally Team. Cele trei echipaje prezente au participat la spectacolul de pe străzile din Suceava, acolo unde a avut loc Rally Show-ul, cât și pe drumurile dintre Câmpulung și Sucevița, două puncte de interes din nordul țării.
Cristi Dolofan și Traian Pavel au concurat în șapte curse în acest sezon, reprezentând DTO Rally Team la cel mai înalt nivel: la bordul unui Citroen C3 Rally2. Echipajul a fost permanent în lupta pentru primele locuri în clasamentul general, reușind la finalul sezonului locul patru în cadrul clasei RC2.
„Deși a fost un sezon lung, cu multe etape, pot spune că sunt trist că s-a terminat. Mi-aș fi dorit să mai am posibilitatea să urc la bordul Citroen-ului C3 Rally 2 deoarece mărturisesc că nu aș mai coborî din el. Fiecare cursă e o bucurie, fiecare kilometru parcurs e o plăcere. Totul a funcționat foarte bine în acest sezon și cu siguranță în 2022 vom continua în aceeași formulă.”
a spus Cristi Dolofan.
„2021 a fost un an solicitant cu un rol dublu: copilot și Team Manager al echipei. Deși la început am discutat cu Cristi Dolofan să mergem împreună la Winter Rally pentru a ne distra pe zăpadă și pentru a vedea cum lucrează noul upgrade al C3-ului Rally 2, am ajuns să formăm un echipaj pentru tot sezonul. Vreau să-i mulțumesc pentru încrederea acordată! Ne-am distrat, am făcut spectacol și am savurat fiecare kilometru petrecut în mașina de curse!”
a declarat Traian Pavel, copilotul lui Dolofan în acest sezon competițional.
La comenzile unui Peugeot 208 R5, Eugen Cărăgui și Robert Fus au încheiat cu succes primul sezon la bordul unei mașini cu tracțiune integrală. Echipajul a concurat pe probele speciale într-un număr de opt curse din 2021, progresând constant, acumulând informații și experiență cu fiecare kilometru parcurs.
„Pentru noi sezonul 2021 a fost superb, parcurs cu o mașină superbă! Este o reală plăcere să pilotezi un R5, chiar și din prima generație, iar senzațiile oferite depășesc orice așteptare. A fost un sezon de acomodare, fiind pentru prima dată când merg cu o mașină cu tracțiune integrală. Pe plan sportiv sunt bucuros că am îmbunătățit ritmul de la o etapa la alta, iar 2022 va fi un an în care experiența acumulată va conta foarte mult.”
a descris Eugen Cărăgui sezonul său în Campionatul Național de Raliuri Betano.
Bogdan și Delia Năstase au fost permanent în lupta pentru titlul clasei 11, acolo unde au concurat cu un Mitsubishi Lancer EVO IX. Echipajul a fost cel mai rapid pe probele speciale, însă unele probleme i-au ținut departe de rezultatele meritate, terminând astfel sezonul pe locul cinci în cadrul categoriei. În plus, cei doi și-au făcut în 2021 debutul pe un model C3 Rally2, o mașină de top pregătită de către Citroen.
„Pentru noi a fost un sezon foarte bun din punct de vedere sportiv. Am arătat că avem viteza necesară și că putem să ne batem pentru locurile fruntașe în clasamentul OPEN. Pentru 2022 vom analiza împreună cu echipa tehnică ce putem îmbunătăți pentru a avea fiabilitatea necesară unui ritm de TOP 5, pentru că obiectivul de a merge “tare” nu îl vom schimba. Sezonul 2021 a însemnat și prima cursă cu un R5 (Citroen C3 Rally2), o mașină senzațională de care am fost foarte încântat, pentru care vreau să mulțumesc încă odată echipei DTO Rally pentru oportunitatea acordată.”
a spus Bogdan Năstase la finalul lui 2021.
Pe lângă participările naționale, DTO Rally Team a fost reprezentată în Balkan Rally Trophy de către Dolofan și Pavel, care s-au aliniat la startul Rally Bulgaria. În plus, echipa argeșeană a fost implicată în oferirea de servicii de asistență tehnică către numeroși concurenți din campionatele naționale din România, toți reușind performanțe foarte bune cu ajutorul DTO Rally.
„Sezonul competițional a însemnat un maraton pentru DTO Rally, cu mașini prezente la 10 etape din CNRB, dar și participări internaționale. În paralel am oferit servicii de asistență tehnică și închiriere mașini, atât pentru campionatul național, cât și pentru competiții internaționale, iar feedback-ul primit este unul mai mult decât pozitiv, ceea ce ne dă încredere să continuăm și să îmbunătățim serviciile oferite. Pentru aceste realizări vreau să mulțumesc membrilor echipei: piloți, copiloți, mecanici și tuturor celor implicați în acest proiect. Buna funcționare a echipei i se datorează și lui Bogdan Dumitrescu, căruia îi suntem recunoscători pentru că a acceptat să ne ofere sprijinul.”
a spus Traian Pavel, Team-Manager-ul DTO Rally.
DTO Rally Team are parte de câteva statistici interesante la finalul sezonului 2021:
- 9 raliuri la care echipa a luat startul, în diferite județe din țară: Brașov, Harghita, Maramureș, Argeș, Bacău, Sibiu, Iași, Cluj și Suceava
- Zeci de localități vizitate în timpul curselor din acest sezon
- 82 de probe speciale și un total de aproximativ 930 de kilometri cronometrați
- Peste 2300 de kilometri de etapă de legătură între cele 82 de probe speciale
- Aproape 200 de anvelope folosite de cele trei mașini de concurs
- 10 mecanici la fiecare competiție
- 3600 litri de benzină folosiți de mașinile de curse
- 24 de caiete utilizate de copiloți
- Peste 2000 de pagini de dictare scrise
„Sezonul 2022 este departe, dar în același timp foarte aproape. Am început deja pregătirile și se spune că ceea ce funcționează bine nu trebuie schimbat, astfel vom păstra nucleul actual, dar vom lucra pentru a îmbunătăți atât partea sportivă, cât și partea tehnică. În 2022 vom avea noi provocări pe care nu le putem încă dezvălui și mă bucur că reușim să atragem parteneri cu care împărtășim aceeași viziune.”
a încheiat Traian Pavel.
În sezonul 2021, echipajele DTO Rally Team au alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Ion Moș, Grupul Fildas – Catena, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, HidroGaz, Repsol prin Valtec Premium Lubricants și Placări Faine Grup.