Campion al Cupei Dacia în 2019, Cristi Sugár a avut parte de un sezon dificil în 2021. Timișoreanul a avut parte de rezultate excelente, dar și de ieșiri în decor în cadrul Swift Cup, unde și-a propus să se lupte pentru titlu. Cu o victorie în cupa monomarcă la Raliul Perla Harghitei și alte trei podiumuri, Cristi a avut parte de numeroase schimări de copilot în sezonul trecut.
2021 a fost un sezon cu multe lucruri noi pentru mine: am avut primii parteneri oficiali, am schimbat mulți navigatori, am câștigat dar am și pierdut, însă am învățat cât de importantă este relația cu navigatorul. Finalul sezonului a fost unul așa cum mi-am dorit, cu un alt obiectiv foarte important care a fost atins: participarea la Școala de Pilotaj de la Caneva Rally School. Sper ca acesta să fi fost un început pentru ce urmează în 2022.
a declarat Cristi Sugár
Finalul lui 2021 a însemnat un pas important în cariera lui Sugár, odată cu debutul în Rally Hungary și trecerea pe un Peugeot 208 R2. Odată cu participarea în ERC, Vlad Colceriu a revenit în dreapta timișoreanului, iar colaborarea pe termen lung între cei doi tineri a devenit din nou posibilă.
Sunt fericit că Vlad revine în dreapta mea, după ce am simțit nevoia de a avea un navigator constant, o problemă mare pentru mine sezonul trecut. Etapa de Campionat European de anul trecut din Ungaria ne-a demonstrat amândurora că formăm un echipaj bun și că ne dorim să facem performanță împreună.
ne-a spus Cristi despre revenirea lui Vlad Colceriu în dreapta sa
Cristi Sugár și Vlad Colceriu concurează în 208 R2 Cup în 2022
După două sezoane la bordul unui model Dacia Sandero, încheiate cu un titlu de campion și unul de vicecampion, urmate de un 2021 în Swift Cup, Cristi Sugár a avut de ales între două mașini de concurs pentru 2022. Pe de-o parte, timișoreanul putea să continue participările cu modelul Swift Sport, însă experiențele cu Peugeot-ul 208 R2 din finalul lui 2021 l-au convins că este necesară schimbarea categoriei.
Am luat în considerare varianta de a rămâne în Swift Cup, însă concluzia a fost că este important să trecem pe o mașina de curse de uzină, care ne oferă o experiență mai ampla pentru viitorul nostru în motorsport. Ne vom concentra pe clasamentul 208 R2 CUP, unde ne propunem să ne luptăm pentru victorie la fiecare etapă, să fim competitivi și să avem un parcurs constant. În categoria juniorilor nu am planuri, dar vrem să fim în top. Din păcate, în acest moment, nu ne permitem să spunem că participăm la toate cele 9 curse, ci doar la cele programate în 208 R2 CUP. Sper ca acest lucru să se schimbe după jumătatea sezonului.
a spus Sugár despre planurile pentru 2022
208 R2 Cup își face debutul în 2022 în Campionatul Național de Raliuri Betano. Cupa monomarcă va alinia la start modele Peugeot 208 R2, numeroși piloți rapizi și talentați confirmând sau exprimându-și deja intenția de a participa.
Fiind la prima ediție, este greu să îți dai cu părerea despre nivelul pe care-l vom întâlni în 208 R2 CUP. Sunt un fan al cupelor monomarcă, fiind un mediu propice de a crește, având în vedere egalitatea din punct de vedere tehnic. În plus, premiile prezente anul acesta sunt o motivație suplimentară de a mă alatura. Sper la o competiție acerbă, astfel încât sportivii participanți să ridice ritmul unul celuilalt.
a spus Cristi despre nivelul competițional al 208 R2 Cup
După ce și-au făcut debutul în cursele internaționale în toamna lui 2021 pe probele de asfalt din Ungaria, Cristi și Vlad își doresc să ia startul în afara Românei și în acest sezon. Deși momentan bugetul echipajului asigură doar participările din cupa monomarcă autohtonă, cei doi lucrează intens la planul de a concura într-o cursă europeană în 2022.
Îmi amintesc cu o satisfacție enormă etapa din Ungaria, a fost un sentiment unic să mă aflu acolo, un vis de când eram mic, urmăream cursele și visam măcar la Cupa Dacia. Trebuie să recunosc, mă uit destul de des peste onboarduri și poze! Sunt sigur că vom reveni la curse în afara țării, iar chiar dacă momentan nu știm când, lucrăm din greu să putem să retrăim acele clipe. A fost o experiență care mi-a deschis ochii și mi-a arătat tința următoare!
a încheiat Cristi Sugár pentru RallyMax
Cristi Sugár dedică experiențele și reușitele de anul trecut celor care i-au fost aproape: Litens Automotive, Air Force Suspension, AB Systems, Smart ID, Alin Nistor, International Alexander și Fat2Fit.