Anul 2023 aduce schimbări majore pentru campionul Cupei Dacia de anul trecut – Sebastian Scîrlet. Pe lângă obiectivele pe care le are pentru acest sezon, pilotul moineștean este bucuros să dezvăluie atât o nouă colaborare precum și schimbarea materialului de concurs.
După două sezoane petrecute alături de arădeanul Eduard Zamfirache – dintre care unul în Campionatul Național de Rally2 și al doilea pe principala „scenă” a raliurilor din țara noastră, pilotul echipei Delta Racing Team România a decis ca cel puțin pentru acest sezon să facă o schimbare în ceea ce privește copilotul. Fapt pentru care, Sebastian va fi secondat în 2023 de Andrei Mitrașcă – copilot cu bogată experiență în competițiile dedicate echipajelor (raliuri), precum și un pilot rapid la viteză în coastă. Schimbările nu se opresc însă aici pentru tânărul pilot (n.r. Sebastian), acesta fiind mai mult decât nerăbdător să urce la volanul noii sale mașini – un Renault Clio RSR Rally5 – înlocuitoarea perfectă pentru Dacia Sandero care la finele Raliului Brașovului de anul trecut îi aducea titlul mult dorit al celei mai longevive cupe monomarcă din țara noastră.
„Sunt foarte bucuros căci iată, pauza competițională se apropie de sfârșit, ceea ce înseamnă că în numai o săptămână ne revedem la start. Pentru început aș vrea să lămuresc un aspect despre care nu aș dori să se producă zvonuri: nu, nu m-am certat cu Edi, nu o luăm pe căi separate. El a fost, este și va rămâne unul dintre principalii membrii ai familiei Delta Racing Team România, căci suntem mai mult decât o echipă. Mă bucur că m-a înțeles (n.r. Edi) în intenția și dorința mea de a evolua alături de un nou copilot – cel puțin pentru acest sezon.” – a spus pilotul moineștean. Acesta va fi prezent – asemenea sezonului anterior – la Trofeul Râșnov, prima etapă a Trofeului Național Masters de viteză în coastă, unde va folosi fiecare manșă competițională pentru a-și pregăti etapa de debut a Campionatului Național de Raliuri – care va avea loc la sfârșitul primei săptămâni a lunii mai, la Odorheiu Secuiesc.
Cele două sezoane ale echipajului Scîrlet-Zamfirache n-au trecut neobservate din perspectiva rezultatelor, tinerii câștigând o etapă la general în CN Rally2 – devenind campionii clasei A1 la sfârșitul sezonului 2021, precum și alte două victorii la Cupa Dacia în 2022, anul încheindu-se cu titlul de campioni ai cupei și cel de vicecampioni la Debutanți. Sebastian a mai ținut să completeze, spunând: „După mai multe discuții – atât la etapele de raliu – cât și telefonice în ultima perioadă, sunt încântat și privilegiat să anunț că pentru acest sezon al naționalului de raliuri îl voi avea în dreapta mea pe Andrei Mitrașcă. Sunt sigur că cei peste 10 ani de experiență ai săi în postura de copilot – cât și prezențele la volan, își vor pune amprenta și asupra mea, așa cum s-a întâmplat rând pe rând cu toți cei pe care i-a secondat. Totuși, doresc să precizez că din cele 8 etape, echipajul Scîrlet – Mitrașcă va fi prezent la 6 – adică mai puțin etapele de la Baia Mare și Pitești, unde Andrei avea deja alte planuri. Un alt aspect pentru care prevăd un sezon deosebit este noua adiție a echipei noastre – un Renault Clio Rally5 nou-nouț – care este în drum spre noi, acest fapt datorându-se integral părinților mei minunați cărora le mulțumesc din inimă pentru eforturile depuse de-a lungul anilor, dar mai ales în ultima perioadă. Cu aceste ‚ingrediente’ sper eu ca finalul acestui sezon să se încheie fără probleme și obstacole prea mari, ca în final să ridicăm deasupra capului trofeele de campioni ai cupei monomarcă dedicate mașinii cu care vom concura.”
De-a lungul celor peste 10 sezoane petrecute în scaunul din dreapta al automobilelor de concurs, Andrei Mitrașcă a urcat pe podium de cel puțin 60 de ori la diferitele clase ale Campionatului Național de Raliuri, dintre toate acestea 5 fiind pe cea mai înaltă dreaptă. Nu doar atât, alături de Bogdan Talașman – pilotul cu care a concurat preț de 7 sezoane, Andrei a devenit și campion al Cupei Dacia (în sezonul 2015. Sportivul bănățean s-a mai aflat și în dreapta unor piloți precum Costi Stratnic, Răzvan Ungureanu, Victor Supuran sau Alexandru Benga. Născut la Oradea, Andrei nu s-a remarcat doar pentru prezențele sale ca navigator în naționalul de raliuri, ci și pentru cele (n.r. prezențele) în calitate de pilot. Printre ultimele realizări ale acestuia se numără titlul de campion al clasei 2A, cel de vicecampion al Grupei 2 precum și locul 6 în clasamentul final al ierarhiei categoriei I. Totuși, acesta s-a remarcat și în perioada 2010-2015, atunci când a dominat Cupa Diesel din cadrul vitezei în coastă românești, prin cele 3 titluri de campion și numeroase alte titluri de vicecampion. Toate acestea au avut o urmare impresionantă – prezența lui Andrei, în 2014, la celebra competiție de peste ocean „Pikes Peak” – considerată cea mai faimoasă cursă de viteză în coastă din lume, cu un traseu de 20 de kilometri ce ajunge până la o altitudine de peste 4300m.
„Propunerea lui Sebastian a venit practic de nicăieri. Am schimbat câteva vorbe în cele câteva raliuri în care am fost adversari, dar nimic mai mult. Totuși, ciudat, când mi-a cerut numărul de telefon, eu deja eram hotărât: ‚Dacă vrea să mergem împreună tot sezonul eu o să fiu de acord.’ Mă interesează colaborările pe termen lung, dar asta noi, acum, când nici un raliu nu am făcut, nu putem să spunem. O să mergem anul acesta și dacă ne înțelegem bine, o să continuăm. Așa pe scurt, feelingul și chimia par să fie prezente, dar știm prea bine că nu e sănătos să ne ante-pronunțăm. Pentru început vreau să punem câteva raliuri în ‚buzunar’ și după aceea putem vorbi mai multe și mult mai pe larg. Ceea ce apreciez la el este determinarea sa, știe ce vrea, are un plan și asta contează cel mai mult. Dacă o să simtă că îi sunt de folos, că îi place să meargă tare cu mine în dreapta și că rămâne cu ceva bun de pe urma colaborării noastre, eu merg cu el până în pânzele albe. Dar cum am mai spus, să începem cu primii kilometri, cu mâncatul împreună, cu petrecut timp la curse șamd.” – a spus Andrei înaintea primilor kilometri cu Sebastian, adăugând la acestea și: „Din păcate, două raliuri nu voi putea fi prezent alături de Sebastian. Am o promisiune de anul trecut pe care trebuie s-o duc la capăt în cadrul etapei de la Argeș, iar în iunie, când se va desfășura etapa de la Maramureș, voi fi plecat în SUA la Pikes Peak. Dacă o să mergem și în 2024, categoric îmi voi face programul în așa fel încât să nu ratăm niciun raliu. Dar acestea sunt gânduri mai mult decât pripite, vedem ce ne aduce sezonul acesta.”
Prima interacțiune comună Sebastian – Andrei – Clio Rally5 va avea loc în perioada 21-23 aprilie, adică săptămâna următoare când este programată prima etapă a noului Trofeu Național Masters de viteză în coastă. Prezența la această competiție are o singură miză pentru cei doi sportivi, aceea de a se familiariza unul cu celălalt, dar și cu mașina.