După debutul competițional la raliuri din sezonul precedent în care a bifat două clasări pe podium în cele 3 prezențe: Baia Mare, Odorheiu Secuiesc și Cluj-Napoca; harghiteanul Gál István pornește cu gânduri și obiective mari în 2023
“În prezent locuiesc în vestul Europei – în Belgia ca să fiu exact – acolo unde îmi desfășor și activitatea în cadrul companiei mele. Din cauza acestui fapt, îmi este mai dificil din perspectiva costurilor să vin și să plec de cel puțin 8 ori pe an, acesta fiind și motivul pentru care în anul precedent am fost prezente la numai 3 etape din CN Rally2, respectiv alte două etape din campionatul de viteză în coastă.”
– a spus pilotul din Odorheiu Secuiesc
Deși debutul său competițional la raliuri datează din 2022, István a debutat ca pilot la etapa sa de casă – Raliul Harghitei – cu un an înainte, având rolul de deschizător al evenimentului respectiv. În același an și-a făcut debutul și în divizia secundă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, fiind prezent la etapele organizate pe traseele din Râșnov și Dărmănești. Anul imediat următor l-a găsit la volanul aceluiași Suzuki Swift Sport, pe care l-a aliniat rând pe rând la startul a 5 evenimente.
Primul raliu în regim de concurs la care a pornit harghiteanul a fost Raliul Maramureșului, pe care însă acesta nu l-a terminat din cauza unei ușoare ieșiri în decor. Deși mașina nu a suferit nicio avarie majoră, aceasta a rămas suspendată deasupra unei rigole de pe marginea drumului, celor doi echipieri fiindu-le imposibil să miște mașina. A urmat etapa sa de casă – Raliul Harghitei – unde István împreună cu navigatorul său – Zsolt Bálint, au bifat primul podium, clasându-se pe poziția secundă a clasei A1. Cei doi au repetat performanța și la ultima etapă de asfalt a sezonului – Raliul Clujului – terminând la egalitate pe poziția secundă cu un alt echipaj originar din zona Clujului. Prezențelor de la raliu s-au adăugat și alte două participări în cadrul Trofeului Râșnov – încheiat pe poziția a treia la general dintre piloții cu licență de “Coastă 2”, respectiv Harghita Challenge, cu victoria clasei 7B și un loc 3 la Grupa 7.
“Pentru 2023 am pregătit o serie de noutăți menite să mă aducă mai aproape de obiectivul propus. Știu că nu va fi ușor, întrucât doar văzând lista de la Harghita îmi dau seama că voi avea adversari puternici pe durata întregului sezon, însă îmi doresc foarte mult ca sfârșitul anului să mă găsească în postura de câștigător al Trofeului Rally2. Referitor la ce este nou pentru mine în acest sezon, am decis să fac pasul către o altă mașină pe care o consider mult mai potentă decât micuțul Swift, care în ciuda faptului că nu oferă un randament uriaș, mi-a plăcut să-l pilotez. A fost un punct de pornire mai mult decât potrivit. Revenind la mașina cu care voi concura în acest an împreună cu prietenul meu Zsolt Bálint – căci el rămâne alături de mine – vorbim despre un Peugeot 207 construit de la 0 de către specialiștii brașoveni de la Cyclon Motorsport, conform cerințelor mele și evident, în conformitate cu toate măsurile de siguranță ce se impun.”
– a adăugat Gál
“Desigur, îmi doresc să avem un sezon constructiv și ferit de probleme. Sunt convins că atât vreme cât vom continua în stilul matur și responsabil de până acum, vom ajunge la reușită, cu atât mai mult cu cât avem în spate prietenii, familia și evident, partenerii cărora le mulțumesc pentru sprijin, încurajare și fiecare gând bun.”
Gál István și Bálint Zsolt vor concura în premieră cu modelul Peugeot 207 la Raliul Harghitei, etapa cu sediul la Odorheiu Secuiesc urmând să se desfășoare la sfârșitul acestei săptămâni, fiind programați puțin peste 120 de km de probă specială.
Echipajul harghitean este susținut în acest sezon de partenerii : ademo-renovatie, Cyclon Motorsport, Maxx Racing, Tundra Service, Hungary Solar, filtreparticule.ro, scutmotor.ro, Pug1Off.com, Pensiunea Erdő Panzio, Unique Design