În perioada 9 – 11 mai a avut loc Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroën 2024, iar printre cele 66 de echipaje aliniate la start s-a aflat și echipajul debutant format din Sabina Ghiormescu (pilot) și George Marcu (copilot).
Sabina a debutat în competițiile sportive în 2021 la Women Rally, iar în 2022 a devenit campioană națională absolută. Pregătirea Sabinei a continuat în 2023 cu participarea la câteva etape ale Campionatului Regional de Viteză în Coasta, iar anul 2024 a început cu un podium la prima etapă de Time Attack.
Un debut cu entuziasm
“Am fost foarte emoționată și nu știam exact la ce să mă aștept. Totul a fost nou pentru mine, mașina de concurs, ritmul de concurs, copilotul. La Raliul Argeșului a fost pentru prima oară când m-am urcat într-o mașină de raliu pe care am pilotat-o în regim de concurs. Prima zi a decurs neașteptat de bine. M-am adaptat rapid la mașina, ritmul de concurs și dictare. Prima coborâre de 14,5km pe Transfagarasan ne-a adus un timp foarte bun și un loc 3 în clasamentul debutanților.”
“A urmat cea mai lungă probă a zilei, „Barajul Vidraru” de 24,5 km în care am menținut același ritm foarte bun. Cu un boost de încredere am trecut cu bine și peste cea mai tehnică probă a raliului, „Godeni”. Astfel am încheiat ziua pe locul 3 la debutanți și locul 4 în cadrul Cupei Suzuki.”
a declarat Sabina Ghiormescu, pilot
“Am început ziua doi cu mai multă încredere, dar din păcate pe PS7 – Piscul Negru am avut parte de o ieșire în decor în care mașina a fost avariată și s-au pierdut minute bune. Îi mulțumesc copilotului meu George Marcu pentru perseverența pe care a avut-o, astfel am reușit să repunem mașina pe drum, să terminăm proba specială. Ca apoi în parcul service echipa tehnică Budai Rally Team să facă reparațiile necesare pentru a continua ultimele 2 coborâri.”
a încheiat Sabina
„Mulțumesc partenerilor fără de care nu ar fi fost posibil startul: Catena, Meda, Beciul Domnesc, Full Color Premium Business Solutions, Srlrapid.ro. Mulțumesc și tuturor celor care ne-au susținut, a contat pentru noi, și promitem participări cu la fel de mult entuziasm și rezultate mai bune”.
a transmis la final Sabina
Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroen este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria si Consiliul Local al Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas.