Incepem sesiunea de toamna a interviurilor cu pilotii si copilotii din Campionatul National de Raliuri “Dunlop” cu Edwin Keleti, clujeanul care la Sibiu Rally a schimbat masina de concurs, trecand de la Ford Fiesta R5 la mai putin performantul Mitsubishi EVO X de clasa 3. Cu toate acestea, Edwin, alaturi de Boti, au obtinut bronzul la finalul sezonului 2015, al doilea podium consecutiv pentru echipajul #99, dupa locul secund ocupat in clasamentul general in 2014.
RallyMax: Salutare Edi! Ai reusit sa obtii impreuna cu copilotul tau, Boti, locul 3 in clasamentul general la final de sezon, desi ai evoluat ultimele 3 etape la bordul unei masini de clasa 3. Credeai in momentul schimbarii materialului de concurs ca aceasta clasare este posibila?
Edwin Keleti: Salutare Rallymax! Sincer la momentul schimbarii masinii eram atat de afectat incat nu mai credeam/speram?nimic! Am mers la Sibiu cu moralul foarte jos insa incet-incet ne-am remontat si ne-am spus cliseul ala cu ?speranta moare ultima? si am cautat sa minimizam pierderile. Faptul ca am reusit pana la urma sa obtinem bronzul campionatului si sa fim pentru al doilea an consecutiv cel mai bine clasat echipaj romanesc in CNRD este o mare realizare si o onoare pentru noi!
RallyMax: Din pacate, lipsa unui buget v-a impiedicat sa evoluati intregul sezon la bordul Fordului Fiesta R5. Exista sperante sa reveniti in 2016 la comenzile unei masini cu care sa atacati titlul national absolut?
Edwin Keleti: La momentul de fata evantaiul posibilitatilor se intinde de la a nu fi prezenti deloc pana la a fi prezenti cu o Fabia R5! Sa vedem ce ne va aduce anul, ca sa raman in zona intelepciunilor populare?
RallyMax: Cum ai descrie in cateva cuvinte intreg sezonul 2015 pentru echipajul #99? Care au fost plusurile, care au fost aspectele negative si ce iti propui sa imbunatatesti in 2016?
Edwin Keleti: Plusul cel mai mare a fost ca pana la pierderea Fordului Fiesta R5 am fost in mod clar secunzii noului campion national si asta nu e putin avand in vedere diferenta de rulaj (care in fiecare weekend devenea din ce in ce mai mare si mai in defavoarea noastra) si, mai ales, cei 25 de ani diferenta! Aspectele negative au fost in mod clar cele doua curse (Raliul Moldovei si Transilvania Rally) ruinate la propriu de problemele Fordului Fiesta R5 care s-a oprit, cumulat in cele doua raliuri, de nu mai putin de 11 ori facandu-ne sa pierdem victoria la Bacau si un loc pe podium la Cluj. Daca vom fi la start in 2016 vom continua, ca si pana acum, sa crestem nivelul prestatiilor noastre!
RallyMax: Declarai la startul sezonului ca vei incerca inca unul, maxim doua sezoane de lupta in varful clasamentului general. Ce iti propui sa faci dupa aceasta perioada?
Edwin Keleti: Chiar daca e inca prematur (sper!!!) sa vorbesc de ?pensionare? si toti prietenii/colegii rad cand aud aceasta posibila perspectiva, trebuie sa recunoastem ca se apropie momentul cand va trebui sa punem castile in cui macar din zona de PERFORMANTA! Nu te opreste nimeni sa participi just for fun pana la adanci batraneti insa ceasul biologic incepe la un moment dat sa sune pentru performanta pura! In mod foarte clar imi doresc sa raman in zona motorsportului si imi voi diversifica activitatile de traininguri de defensive driving de care ma ocup inca din 2005 cu cursuri de pilotaj si rally coaching pentru tineri si mai putin tineri si mi-as dori si o activitate la nivelul FRAS pentru ca experienta acumulata sa nu se piarda.
RallyMax: Acum, la final de sezon, ce parere ai despre schimbarile survenite la conducerea federatiei? Le consideri de bun augur dupa primele actiuni ale FRAS in 2015? Crezi ca am facut un pas inainte in ceea ce priveste organizarea si mediatizarea raliurilor din Romania?
Edwin Keleti: E clar ca??se intampla lucruri? si ca exista activitate! Este inca prematur sa tragem linie si sa concluzionam insa anul urmator o sa avem verdictul! Este sansa noii conduceri de a repozitiona totul pe baze mai corecte, mai performante si mai moderne. Sper sa reuseasca pentru ca interesul noastru este ca sportul sa progreseze indiferent cine il conduce!
RallyMax: Exista foarte multe discutii cu privire la numarul de etape si pastrarea coeficientilor acestora. Care este opinia ta despre acest subiect?
Edwin Keleti: Sunt un fan declarat al pastrarii coeficientilor!!! De ce sa nu existe? Dar la sportivi de ce exista locul 1, 2, 3 samd? Din punctul meu de vedere doar o COMPETITIE intre organizatori poate duce la?PROGRES! Si avem nevoie de progres! In plus mi-as dori sa existe un mecanism de retrogradare-promovare pentru cel mai slab casat raliu in fiecare an insa sa aiba si UNDE sa retrogradeze! Si de unde sa?revina daca merita! Adica sa existe un campionat de divizie B sau rallysprint de unde sa promoveze in fiecare an un raliu in dauna celui mai prost clasat raliu de CNRD. Asta ar garanta progresul si existenta perspectivelor pentru mai multor organizatori! Cred ca intre 6 si 7 etape ar fi perfect, impartite cat mai egal intre asfalt si macadam.
RallyMax: Multumim! In final, te rugam sa transmiti un mesaj de final de sezon fanilor din Romania.
Edwin Keleti: Vreau sa multumesc ATAT fanilor echipajului 99 cat si adversarilor de pe probe un sincer multumesc pentru faptul ca ne-ati ajutat sa progresam in continuare ca sportivi! Datorita voua suntem mai buni!