Fiind unul dintre cei mai rapizi piloti din Romania, implicat in fiecare sezon in lupta pentru titlu, inca din anii 2000, cand concura cu modele WRC sau de grupa N, Dan Girtofan este unul dintre acei sportivi care a scris istorie in raliurile autohtone. Aflat la al treilea sezon consecutiv pe modelul R5, dupa ce in trecut a “alergat” pe o Skoda Fabia S2000, Giri a avut un 2018 in care rezultatele in Campionatul National de Raliuri au fost sub asteptarile sale, cu doar un loc patru la finalul celor sapte etape. Cu o campanie internationala de succes, inclusiv o victorie in Serbia Rally, Dan Girtofan si Tudor Marza au obtinut titlul Balkan Rally Trophy in 2018, performanta care i-a calificat la finala European Rally Trophy din noiembrie, care a avut loc in Portugalia, la Rallye Casinos do Algarve. Am povestit cu Giri despre competitiile din 2018, despre participarile internationale de anul trecut, dar si despre opinia sa in legatura cu alegerile FRAS sau despre planurile echipajului Girtofan / Marza pentru 2019.
RallyMax: Salut, Dan! Sa o luam cu inceputul ? sezonul 2018 a fost, probabil, unul sub asteptarile tale, cu o clasare in afara podiumului dupa cele sapte etape din CNR. Cum ai descrie experienta de anul trecut si unde consideri ca puteai sa faci diferenta pentru a avea rezultate mai bune?
Dan Girtofan: Salut RallyMax! Anul 2018 a fost unul dificil, asa cum spui, dar important este ca suntem sanatosi si am reusit sa gestionam bine situatiile critice din timpul sezonului. Intr-adevar, doua evenimente ne-au scos din lupta pentru titlu: abandonul de la Brasov si iesirea violenta in decor de la Harghita. Pe de alta parte, am reusit sa terminam sezonul “in picioare” si asta este important; ne-am respectat contractele fata de partenerii nostrii.
RallyMax: 2018 a adus si un rezultat international de exceptie pentru echipajul Girtofan/Marza si Romania ? titlul Balkan Rally Trophy. Cum a fost lupta cu adversarii de-a lungul etapelor BRT? Cum v-ati simtit in Rally Serbia, unde ati obtinut victoria?
Dan Girtofan: Nu a fost un target de la inceput, dar sa spunem ca ne-am pliat din mers pe participarea externa, desi incerc de mai multi ani sa particip la etape internationale. Iata ca anul trecut am reusit si cred ca rezultatele obtinute ne-au incununat munca. Nu a fost chiar simplu sa concurezi impotriva pilotilor localnici, dar cred ca am gestionat bine etapele la care am participat si am strans puncte pretioase astfel ca la sfarsit sa obtinem titlul de Campioni Balcanici. Poate nu este mare lucru, dar pentru Romania este un titlu dupa mai bine de 50 de ani.
RallyMax: Ultima competitie pentru voi in 2018 s-a desfasurat in Portugalia, la Rallye Casinos do Algarve, finala ERT. In compania unor piloti rapizi, ati reusit timpi competitivi pe probele speciale. Care au fost sentimentele traite in Portugalia si cum ai descrie lupta intens pentru o clasare mai buna pe probele de asfalt din Algarve?
Dan Girtofan: Asa cum am mai spus, e greu sa concurezi impotriva pilotilor localnici, mai ales ca in Portugalia sunt chiar piloti de valoare mondiala. Algarve a fost si ultima etapa in campionatul Portugaliei, unde se juca titlul national, deci lupta a fost foarte tare, mai mult, protagonistii sunt sustinuti de companii foarte puternice si cu material de concurs de ultima generatie. Din punctul meu de vedere ar trebui ca finala ERT sa se desfasoare pe teren neutru, dar asta e?
Raliul a fost extraordinar, cu probe diferite fata de cele pe care am mers pana acum, dar ne-am adaptat repede; dictarea a fost ok si am incercat sa scoatem maximul din acest raliu. Stiam ca nu va fi usor, dar am luat-o ca pe un bonus si ne am bucurat de fiecare metru de proba fara sa fim presati de rezultat. Atmosfera raliului a fost una demna de o etapa de campionat mondial. Masina a functionat perfect, multumesc echipei tehnice pentru intreg sezonul in care totul a fost pregatit exemplar, pentru munca si profesionalismul de care au dat dovada. Trebuie sa-i multumesc lui Tudor pentru tot ceea ce face in modul cel mai profesionist si ma bucur enorm ca este coechipierul meu.
RallyMax: In luna februarie au avut loc ultimele alegeri FRAS si votul pentru un nou mandat la conducerea Federatiei. Fiind unul dintre cei mai important piloti din Romania, care sunt opiniile tale in legatura cu cursa dintre cele doua echipe, dar si legat de rezultatul final? Care era, din punctul tau de vedere, directia corecta si de ce?
Dan Girtofan: Am facut parte din Consiliu Federal in ultimii 2 ani, ales fiind de marea majoritate a cluburilor – 2 ani in care am facut tot posibilul sa aduc pe masa Consiliului si sa rezolv problemele sportivilor, lucru pe care in mare parte l-am reusit. Dar pentru moment cred ca este mai bine sa ma axez pe cariera mea de pilot (inca) si sa ma ocup de fiul meu si de partea de atelier. Ma abtin sa comentez ce si cum ar trebui facut, despre cine si cum a castigat, singurul lucru pe care mi-l doresc este ca cei ce conduc federatia sa nu o confunde cu firma lor personala.
RallyMax: Fiind implicat in FRAS in mandatul trecut prin rolul de membru al Consiliului Federal, ce idei si directii aveai pentru motorsportul din Romania? Pe ce crezi ca ar trebui oficialii sa puna accent pe termen scurt si lung?
Dan Girtofan: Cred ca trebuie pus accentul pe mediatizare: in primul rand federatia trebuie sa faca produsul MOTORSPORT vandabil si interesant pentru companii, un mijloc de promovare. Mai multa deschidere pentru etape comune, cel putin in tarile vecine, astfel incat se poate oferi concurentilor o vizibilitate mai mare, dar si trasee noi de concurs. Din pacate, sunt putine schimbari de trasee in campionatul nostru si asta duce la plictiseala si cateodata la automatism.
RallyMax: Discutand putin si despre 2019, care sunt planurile echipajului Dan Girtofan / Tudor Marza in acest sezon? Va veti concentra exclusiv pe campionatul intern sau doriti sa participati din nou in campionate internationale?
Dan Girtofan: Cu siguranta ca ne axam pe campionatul intern, dar nu excludem participarea la etape externe. Masina va ramane aceeasi – Skoda Fabia R5 – si voi fi alaturi de Tudor Marza.
RallyMax: Fiul tau, Andrei, face trecerea catre una dintre masinile care ti-au placut cel mai mult ? Subaru Impreza N14. Cum crezi ca se acomodeaza, cat de rapid crezi ca poate fi si ce viitor prevezi pentru Andi?
Dan Girtofan: Andrei face pasul catre grupa mare, sa zicem, iar eu il voi sustine cu tot ce pot. Subaru este o masina fiabila pe care o cunosc foarte bine si asta o sa-l ajute mult. Cred ca este un pas firesc, iar in ceea ce priveste acomodarea, cred ca a demonstrat la Winter Rally ca nu va fi o problema; cu binele te obisnuesti repede. Cat de rapid va fi? Daca va reusi sa fie in primii zece, atunci inseamna ca este rapid. Si cred in asta!
RallyMax: Dan, multumim pentru raspunsuri si timpul acordat. Iti uram success in 2019! In final, ai cuvantul!
Dan Girtofan: Felicitari pentru demersurile voastre, motorsportul are nevoie de oameni activi!!! Sa fim sanatosi si sa auzim numai de bine!!! Asta este cel mai important lucru, restul sunt lucruri trecatoare.