Dupa ce in 2018 s-a aflat la startul unor etape Rally2 in postura de copilot, Horea Balea va debuta in acest sezon in Campionatul National de Raliuri. Clujeanul a achizitionat o Dacia Sandero cu care va lua startul in Cupa Dacia, urmand a-l avea in dreapta sa pe Mihai Luncan. Chiar daca nu vor participa la toate etapele din 2019, cei doi vor fi, cu siguranta, rapizi pe probele speciale, mai ales ca recent au participat la o sesiune de teste pe Transilvania Motor Ring, circuitul de langa Targu-Mures.
RallyMax: Salut Horea! Chiar daca ne stim de ceva vreme, iata ca de aceasta data povestim despre omul care isi va face debutul in lumea motorsportului in calitate de pilot. Povesteste-ne putin, te rugam, cum ai ajuns in lumea motorsportului?
Horea Balea: Salutare RallyMax! Drumul meu spre lumea motorsportului a inceput in anul 2012 cand, dupa examenul de Bacalaureat, am mers impreuna cu cativa prieteni si colegi de liceu la Sibiu sa urmarim raliul, acesta fiind si etapa de IRC, dar mai mult, sa il sustinem pe Sergiu (Itu). Dupa au urmat mai multe raliuri de pe margine alaturi de Andrei (Hicea) si Raresica, insa cu timpul am cam ramas singur 🙂
In 2014 am luat startul la doua competitii care permiteau si inscrierea celor nelicentiati si pot spune ca am prins gustul pilotajului, in 2015 urmand cursul de pilotaj sportiv organizat de catre Danny Ungur Racing, de atunci ramanand in cadrul clubului si participand alaturi de ei la mai multe evenimente (conducere defensiva, rally coaching etc).
RallyMax: Anul 2019 va reprezenta debutul tau in raliuri, un debut care se anunta frumos, intr-o cupa monomarca unde lupta este stransa si spectaculoasa. Cum ai decis sa concurezi in aceasta intrecere si cine va sta in dreapta ta?
Horea Balea: Anul acest voi lua startul la bordul unei Dacii Sandero in cadrul Cupei Dacia, iar in dreapta mea se va afla prietenul si fostul meu coleg de clasa, Mihai Luncan. In ultimii ani am analizat posibilitatile de a debuta in CNR, intreband ?in stanga si-n dreapta?, iar rezultatul m-a facut sa aleg aceasta cupa, considerand atat costurile legate de materialul de concurs cat si expunerea si facilitatile oferite de organizator.
RallyMax: Chiar daca din punct de vedere al experientei esti la inceput, stim cu totii ca esti foarte familiarizat cu tot ce inseamna raliurile, regulamente sau orice activitate care este legata de acest sport. Cat de mult va conta faptul ca faci parte din echipa Danny Ungur Racing?
Horea Balea: Dupa cum spuneam anterior, de prin anul 2015 am ramas in gasca DUR-ilor, avand sansa sa invat in tot acest timp din sfaturile oferite de Danny si ceilalti instructori, insa cel mai important este ca am avut sansa sa urmaresc alti debutanti indeaproape si sa iau notite cu privire la ce au facut bine sau unde au gresit, cu speranta ca eu sa fac un pic mai bine. Dar, cel mai mult conteaza faptul ca in acest timp am legat prietenii frumoase in echipa, avand astfel cui sa cer sfaturi sau ajutor. Thx guys!
RallyMax: Cu doar o luna de zile ramasa pana la prima etapa, cum stai cu pregatirile pentru prima etapa? Ai vreun target pentru etapa de debut?
Horea Balea: Despre pregatiri imi place sa cred ca sunt in grafic, insa intotdeauna este loc de imbunatatiri, mai ales pe partea financiara, dar nu ma pot plange. Scopul pentru prima etapa este pur si simplu de a ajunge la finish cu bine si de a putea spune dupa ca am progresat cu ceva.
RallyMax: Ce planuri ai pentru intreg sezonul? Iti doresti sa concurezi la toate raliurile? Ce asteptari ai de la tine ca pilot in acest an?
Horea Balea: Evident, imi doresc sa particip la cat mai multe etape, insa din cauza job-ului si a bugetului planuiesc sa iau startul la 5 etape din CNR si eventual o participare in CNVC.
Asteptarile mele ca pilot in acest an sunt in principiu tot cele de mai sus, si anume sa ajung cu bine la finalul sezonului si sa pot spune ca am facut progrese.
RallyMax: Cum va pregatiti pentru primul raliu la care o sa luati startul, stiind ca va fi prima cursa pe care o veti parcurge impreuna?
Horea Balea: Pe partea de dictare avem parte de ajutor profesionist din partea unor copiloti cu experienta, incercam sa petrecem cat mai mult timp in masina, chiar si in cea de strada, exersand dictarea, iar pe partea de pilotaj, am participat deja la o sesiune de teste organizate de Danny Ungur Racing pe circuitul de langa Targu Mures unde ne-am “imprietenit” cu masina si cu dictarea in conditii de cursa.
RallyMax: Multumim pentru raspunsur! Va dorim mult succes in viitor!
Horea Balea: Si noi va multumim pentru acest interviu si pentru toata munca depusa!
Doresc sa multumesc tuturor celor care ne sustin in aceasta aventura: sponsorului UTILBEN, celorlalti sponsori pe care urmeaza sa ii prezentam, familiei si celor apropiati, si nu in ultimul rand, Danny, Sergiu, Andrei, Rares si toata Brigada!