Inainte de Sibiu Rally am discutat intr-un interviu cu Radu David, juniorul sibian, pentru a afla de la el cateva detalii premergatoare debutului in Campionatul National de Raliuri. Acum, dupa ce etapa IRC din Romania s-a incheiat, am luat pulsul tanarului sustinut de catre Claudiu David si Mihaela Beldie. Radu a avut ghinionul unui abandon tehnic pe PS7 “Santa de noapte”, cand o planetara s-a rupt si a fost fortat sa se opreasca, dupa un parcurs bun pentru un debutant care inca nu a implinit varsta majoratului. Deoarece a fost indrumat in primii pasi in raliuri de catre Claudiu si Mihaela, ne-am dorit sa aflam si de la acestia cateva impresii despre debutul lui Radu.
RallyMax:?Salut Radu! Ne intalnim din nou dupa debutul tau in CNR, la Sibiu Rally. Spune-ne cateva impresii la cald.
Radu David:?A fost o experienta incredibila! Am avut sansa sa debutez acasa, la Sibiu, intr-un raliu international, alaturi de piloti foarte cunoscuti. Evenimentul a fost foarte bine organizat si in plus ne-am bucurat sa avem alaturi foarte multi spectatori atat la startul festiv cat si pe probele speciale. Sunt foarte fericit si recunoscator pentru ca am avut acest privilegiu.
RallyMax:?Fa-ne un scurt rezumat al raliului de la recunoasteri pana dupa abandon.?
Radu David:?Totul a inceput luni dupa pranz, cand au ajuns in Sibiu Claudiu David si Mihaela Beldie. Am fost sa ne inscriem pentru recunoasteri dupa care ne-am plimbat putin prin Piata Mare. Seara ne-am uitat din nou peste documente si am facut planul pentru recunoasteri dupa care ne-am odihnit. Marti am pornit la recunoasteri, cu Claudiu la volan, Mihaela in dreapta iar eu pe bancheta din spate. A fost putin ciudat sa stau in spate insa Claudiu si Mihaela mi-au explicat foarte bine totul si impreuna ne-am descurcat foarte bine. Miercuri am continuat cu recunoasterile si seara am vazut pentru prima data masina, gata de start. Am fost incantati si am asteptat nerabdatori shakedown-ul. La shakedown ne-am simtit foarte bine cu masina, ne-am ocupat de mici detalii tehnice si eram optimisti pentru prima zi de concurs. Seara am luat parte la startul festiv unde a fost absolut senzational. Ne-am bucurat sa vedem ca sunt foarte multi oameni care ne sustin si le multumim pentru asta. Vineri dimineata Claudiu a plecat sa ne sustina de pe probe iar eu si Mihaela ne pregateam de start. In drum spre probe Mihaela conducea masina iar eu eram responsabil de roadbook. Pe prima proba ne-am simtit foarte bine, am fost bucuros de feelingul pe care l-am avut mergand dupa dictare, incepeam sa descoperim mai bine masina si totul era bine. Pe a doua bucla, pe proba Crinti am mers aproape jumatate de proba intr-un praf infernal si la un moment dat, neavand vizibilitate, am lovit puternic un bolovan cu roata dreapta fata. Aparent masina nu a suferit avarii si am ajuns la finalul probei. Pe drumul de legatura Mihaela mi-a spus ca sunt probleme cu directia si ca va trebui sa fim foarte atenti la superspeciala. Cand asteptam sa intram in parcul de service, in conditiile in care mai aveam cele 2 probe de noapte, echipajele din fata (Mikkelsen, Flodin) terminau prima zi a raliului si mergeau sa se odihneasca. Am ajuns in parcul de service unde tehnicienii de la Colina au refacut complet masina de concurs. Ne-a costat o penalizare de 80 de secunde, in urma iesirii cu 8 minute intarziere din service, insa cel mai important era ca avem o masina noua. Am plecat mai departe dar pe proba Santa, la aproximativ 6 km dupa start, pur si simplu s-a rupt planetara si nu am putut merge mai departe.
RallyMax:?Tinand cont ca multi piloti straini s-au plans de probele speciale, cat de dure ti s-au parut tie?
Radu David:?Probele de la Sibiu sunt foarte tehnice si spectaculoase insa din pacate sunt portiuni unde drumul este foarte casant si solicitant pentru masinile de concurs. Mi-a placut foarte tare traseul, il consider provocator si imi pare rau ca nu am ajuns sa parcurgem toate probele, din cauza abandonului.
RallyMax:?Ce parere au indrumatorii tai, Mihaela si Claudiu despre evolutia ta?
Radu David:?In primul rand vreau sa le multumesc pentru toata sustinerea! Pregatim de mult timp acest raliu si ei au avut un aport imens. Este incredibil sa ii am alaturi de mine si sunt sigur ca avandu-i alaturi in viitor voi reusi sa obtin performante notabile in raliuri. Este foarte important ca ma sustin si sunt recunoscator pentru aceasta sansa!
Claudiu David: Raducu are stofa de campion. Il antrenez inca de cand avea 12 ani, iar alaturi de el am trait sentimente noi atunci cand a castigat etape si campionatul de Slalom Paralel. A luat startul si la Viteza in Coasta, chiar acasa la mine, la Sinaia. Acum a reusit sa debuteze in cea mai importanta etapa de raliuri din Romania, cea de IRC de la Sibiu. Este doar meritul lui. In afara de programul de pregatire standard pe care il are, acum, inainte de debutul sau in raliuri, l-am luat la Bucuresti unde a facut pregatire specifica si unde am avut si primul contact cu masina de competitie. Multumim antrenorului meu Ovidiu Jelea si multumim Colina Motors.
In ceea ce priveste competitia de la Sibiu si eu m-am aflat intr-o pozitie inedita. Pentru ca anul acesta nu ne-am aliniat la start, am putut sa-i acord toata sustinerea mea lui Raducu. Am condus masina de recunoasteri si l-am invatat cum se face o dictare, la ce capcane sa se astepte pe traseu si mai ales care este strategia cu care o sa abordam acest raliu. Bineinteles ca toate acestea si cu?sprijinul neconditionat al co-pilotului meu, Mihaela, pe care a cazut sarcina sa urmareasca implementarea strategiei noastre si de asemenea sa fie mult mai atenta decat in mod obisnuit atunci cand concureaza alaturi de mine. Pentru ca Raducu inca nu are permis, ea a trebuit si sa conduca masina de competitie pe etapele de legatura. Si pentru ea, un lucru nou si cu siguranta inconfortabil.
Totul a functionat perfect. Asa cum am planuit. Raducu? a urmat intocmai recomandarile mele si ale Mihaelei. Sunt mandru de Raducu in primul rand pentru abordarea profesionista pe care a adoptat-o si sunt convins ca daca nu ceda planetara masinii ar fi obtinut un rezultat foarte bun la debutul sau in campionatul de raliuri. Este insa foarte tanar si cu viitorul in fata. Acum deja ne pregatim impreuna pentru urmatoarele etape la care o sa participe.
Mihaela Beldie: Radu s-a descurcat foarte bine la prima sa participare in Campionatul National de Raliuri! A fost un raliu cu totul special pentru mine pentru ca am stat in drepta unui pilot care nu are 18 ani. Aparent este o nebunie, insa stiu cat a muncit impreuna cu Claudiu David pana sa ia startul la acest raliu. Claudiu mi-a spus sa am toata incredrea si sa-i acord suportul meu. Am fost placut surprinsa de evolutia pe care a avut-o Radu. A abordat tot ceea ce a avut de facut cu profesionalism. De la pilotaj la faptul ca mi-a citit roadbook-ul pe toata portiunea de legatura. Pe aceste sectoare de drum public doar eu am fost cea care a condus, iar Radu a stat in drepta cu roadbook-ul si carnetul de timpi in mana. Initial nici nu ma gandeam sa-l implic in treaba de co-pilot pe etapele de legatura, insa si-a dat seama ca este foarte important sa-si aduca aportul si m-am trezit dintr-o data ca am co-pilot pe aceste sectoare de drum :). De la importanta pe care a dat-o tuturor elementelor pe care i le-am explicat pe toata durata competitiei pana la reactiile lui in situatiile dificile pe care le-am intalnit pe parcurs. Stiam ca este bine pregatit, il cunosc de ani de zile, stiu cat de motivat este, cu toate acestea m-a surprins placut.
Pe parcursul raliului am discutat foarte multe aspecte legate de regulament, de obligatiile pe care le avem ca si sportivi in diferite portiuni ale raliului (controale orare, etape, probe speciale, zone de alimentare, marcare a cauciucurilor, regrupare sau parc inchis), de modul in care calculam timpii sau urmarim roadbook-ul, de tot ceea ce trebuie sa facem sau sa nu facem , de ceea ce este permis sau interzis. Faptul ca Radu a fost foarte atent si ascultator la toate indicatiile mele a facut ca acest raliu in care obligatiile mele erau mult mai multe ca si in alte raliuri la care am participat sa fie unul in care strategia pe care am stabilit-o alaturi de Claudiu David sa functioneze perfect.
M-am bucurat dintr-un anumit punct de vedere de toate problemele pe care le-am avut pentru ca toate acestea au adus un plus de experienta pilotului Radu David. Ma refer aici la pierderea farurilor de pe rampa de lumini pe proba Dobarca unde Radu a ascultat dictarea in continuare fara a fi distras de pierderea acestora. Imi amintesc momentul in care am lovit un bolovan pe proba Crinti unde Radu a detinut controlul atat in timpul loviturii cat si pe urmatoarea portiune a probei. Modul in care a abordat parcurgerea superspecialei dupa ce l-am anuntat pe etapa ca masina are probleme la directie si trebuie sa ramanem pe drum. Modul in care trebuie sa reactioneze in momentul in care intalneste o masina de concurs oprita pe traseu (fara a fi semnalizata). A reusit sa treaca cu brio peste o presiune psihologica la doar 17 ani ai sai, presiune care pe multi piloti cu experienta ii poate afecta decisiv. Ma refer la momentul in care am fost anuntati de echipa tehnica ca a fost facuta o reclamatie in care se spunea ca Radu ar conduce pe portiunea de legatura. Evident ca nu s-a pus problema vreo secunda sa conduca el. A fost un moment in care putea fi afectat, putea sa-i fie afectata performanta sportiva. Nici pana acum nu am inteles cine si de ce i-a facut asa ceva.
Sunt un om care da foarte mare importanta tuturor aspectelor, detaliilor, obligatiilor pe care le avem. In momentul in care descopar pe cineva care este de aceeasi factura, sunt cea mai fericita.?A fost un raliu special si datorita faptului ca mare parte din tot ceea ce a insemnat acest raliu noi am format un echipaj din 3 persoane, impreuna cu Claudiu David. Recunoasterile le-am facut impreuna si pe tot parcursul raliului am fost in legatura cu Claudiu.?Concluzionand zilele petrecute la Raliul Sibiului pot spune ca a fost o experienta cat o victorie!
RallyMax:?Ce ai imbunatati la organizarea unei etape de CNR si IRC, acum ca ai participat ca pilot la una?
Radu David:?A fost primul raliu la care am luat startul si nu am termen de comparatie. Stiu insa ca mereu se poate mai bine. Este extraordinar ca am avut un asemenea eveniment in Romania si am mare incredere ca in anii ce urmeaza Raliul Sibiului va ajunge departe.?Pot insa sugera ca fiecare dintre cei implicati, in special sportivilor, sa-si faca datoria, sau mai bine spus sa respecte regulamentul in special atunci cand este vorba de siguranta.
RallyMax:?Ai fost sustinut de catre BCR Leasing, Colina Motors, Continental si Viata Libera. O sa continui cu aceiasi parteneri, deoarece am inteles ca vei participa cu siguranta la Raliul Tara Barsei.
Radu David:?Le multumim partenerilor pentru increderea acordata inca de la debutul meu. Este onorant sa avem inca de la inceput astfel de parteneri alaturi si le promitem ca in cel mai scurt timp posibil ne vom bucura impreuna si de primele performante in raliuri. Cu siguranta continuam alaturi de aceeasi parteneri. Participarea la Tara Barsei este sigura, iar acum facem tot ce putem ca sa asiguram partea financiara si pentru Arad.
RallyMax:?Dupa peste 50 de kilometri de proba speciala cu Dacia Logan, fa o comparatie cu masina din CNSP, Renault Clio. Care iti place mai mult?
Radu David:?Masinile au puterea asemanatoare, undeva la 100 CP. Motorul Renaultului e 16v in timp ce la Logan e 8v. Marea diferenta e de masa a masinii, pilotajul fiind putin diferit. Imi plac ambele masini si astept cu nerabdare sa mai acumulez km de proba speciala cu Dacia Logan.