Cu o prima etapa desfasurata pe teren propriu, in fata fanilor argeseni, campania din Campionatul National de Raliuri continua pentru DTO Rally Team cu un raliu de macadam, care va avea loc in acest weekend. Raliul Aradului se afla la a 11a editie si are loc pe drumurile de pamant din judetul din vestul tarii, fiind locul unde gruparea a obtinut prima victorie in clasamentul echipelor, in 2018, dar si competitia unde Valentin Porcisteanu si Dan Dobre s-au impus pentru prima data de la revenire.
Raliul Aradului 2019 se bazeaza pe un format foarte similar cu cel din sezonul trecut, diferentele dintre cele doua editii fiind minore. Competitia programeaza 9 probe speciale diversificate, care vor pune la incercare masinile de concurs si echipajele din toate punctele de vedere, strategia urmand a fi unul din principalele elemente care vor face diferenta. A doua etapa CNR 2019 va debuta astazi cu startul festiv din centrul Aradului, scena din fata Primariei urmand a gazdui prezentarea echipajelor in fata fanilor locali.
Vineri dimineata are loc shakedown-ul, locul de incalzire pentru echipaje, urmand ca prima zi competitionala sa poarte concurentii pe 4 speciale: doua treceri pe rapida si spectaculoasa ?Frumuseni?, una pe tehnica ?Sistarovat?, ca mai apoi pe superspeciala desfasurata pe principalul bulevard din Arad spectatorii sa aplaude evolutia favoritilor. Sambata, actiunea se muta pe ?Conop? si ?Nadas?, cea de-a doua speciala fiind ?regina? raliului, cu aproape 22 de kilometri cronometrati care contin o multitudine de sectiuni diverse.
Dupa locul secund in clasamentul echipelor la Raliul Argesului, DTO Rally Team porneste in prima cursa de macadam a sezonului cu sperante si obiective inalte. Cele cinci echipaje din componenta echipei sunt constiente ca este important ca ritmul pe probele speciale sa fie unul rapid si ca lupta pentru podiumuri va fi stransa. La fel ca la etapa de ?casa?, echipa va fi reprezentata de Valentin Porcisteanu si Dan Dobre (Citroen C3R5) si Cristian Dolofan & Mihai Sandu (Peugeot 208R5) in clasamentul general si cel al clasei RC2, de Bogdan Nastase si Delia Nastase (Mitsubishi Lancer EVO VII) in cadrul clasei 11, de Eugen Caragui si Robert Fus (Peugeot 208 R2) in cadrul clasei RC4 si de mezinii Cristi Sugar si Vlad Colceriu (Dacia Sandero) in Cupa Dacia.
Pentru Vali Porcisteanu si Dan Dobre, Raliul Aradului va fi prima cursa pe macadam cu noul Citroen C3 R5, echipajul participand la o sesiune de teste inaintea competitiei in vederea acomodarii cu comportamentul si setarile masinii.
?Raliul Aradului este o cursa care ne e pe plac, dupa ce anul trecut si in 2011 ne-am impus, simtindu-ne bine pe probele de aici inca de la prima participare, din 2009. Cunoastem foarte bine drumurile, dar la recunoasteri am fost surprinsi de noroiul gasit pe probele speciale. Este clar ca va fi o cursa dificila, cu o suprafata alunecoasa, in care va fi important sa gestionam eventualele surprize de pe probe. O sa incercam sa avem un ritm alert inca de la start, dar cu aceeasi strategie ca la Pitesti – sa nu riscam inutil. Dupa sesiunea de teste efectuata zilele trecute, prima impresie e buna, chiar daca mi-ar fi placut sa parcurgem mai multe tipuri de drumuri, in mai multe conditii. Speram sa fie, ca de obicei, multi spectatori pe margine si-i invitam la spectacolul de pe probe!?
a spus Valentin Porcisteanu.
Pentru Cristi Dolofan si Mihai Sandu, Raliul Aradului reprezinta prima cursa de macadam cu un model R5, scopul echipajului la cea de-a doua etapa din 2019 fiind acumularea de kilometri pretiosi si de experienta.
?Chiar daca nu avem un obiectiv clar stabilit pentru Arad, ne dorim o clasare cat mai in frunte, astfel incat sa aducem puncte importante pentru echipa. Pentru a reusi acest lucru, trebuie sa avem un ritm bun pe probe, sa fim rapizi si sa ne acomodam repede. La testele efectuate inaintea cursei ne-am simtit foarte bine in masina de curse si vom porni cu incredere in Raliul Aradului?
a spus Cristi Dolofan in timpul recunoasterilor pentru etapa de macadam.
Dupa ce la Raliul Argesului au abandonat cand se aflau in lupta pentru victorie in cadrul clasei 11, Bogdan si Delia Nastase iau startul in Raliul Aradului cu dorinta revansei. Echipajul se simte excelent pe macadam la bordul Mitsubishi-ului Lancer EVO VII si va ataca din nou primul loc al categoriei, anul trecut reusind locul secund in etapa de macadam din Arad.
Eugen Caragui si Robert Fus au avut un ritm excelent la etapa de debut a sezonului, acolo unde au incheiat pe locul secund in cadrul clasei RC4. Chiar daca se afla la prima cursa cu Peugeot-ul 208 R2 pe macadam, echipajul va lupta pentru o noua clasare in frunte, podiumul fiind obiectivul celor doi in Raliul Aradului.
Cel mai tanar echipaj al echipei, format din Cristi Sugar si Vlad Colceriu, ia startul in primul raliu de macadam din 2019 cu incredere dupa victoria din Cupa Dacia de la Raliul Argesului. Cristi si Vlad au dat dovada de maturitate si, cu o strategie excelenta, au obtinut maximul pe asfaltul pitestean, trecerea pe macadam de la Arad fiindu-le pe plac, stiind preferinta tanarului pilot pentru aceasta suprafata. Chiar daca lupta in cupa monomarca va fi stransa, echipajul va da totul pe cele 9 probe speciale pentru a obtine o noua clasare excelenta.
?Revenim pe suprafata noastra favorita si asteptam cu mare nerabdare startul la Arad, unde sunt sigur ca ne vom simti bine, asa cum o facem intotdeauna pe aderenta scazuta. Avem sperante mari, insa suntem constienti ca nu va fi o lupta usoara si vrem sa avem o abordare matura care sa fie benefica atat noua, cat si echipei. Masina este pregatita si probele ne plac foarte mult, atat zonele tehnice, cat si cele de viteza.?
a declarat Cristi Sugar la primul macadam cu modelul Sandero.
In sezonul 2019, DTO Rally Team are alaturi o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe si Total Lubricants Romania.
Credit foto: RallyZoom.ro