Mai sunt cateva zile pana la Raliul Harghitei si “amintirile ma chinuiesc”. Ma pun iute pe treaba si scriu un articolas pentru prietenii de la RallyMax, pentru fani, pentru sportivi, pentru fotografi, pentru cine-o vrea sa traga adanc aer in piept si sa cada pe ganduri.
Povestea Harghitei ma duce in timp, departe, la sfarsitul sezonului 2005, cand echipajul sufletului meu, Marisca-Itu, cucerea titlul de campion national absolut. Imi amintesc cum am sarit prin geamul lateral sa-i imbratisez la intrarea in parcul de service de la finalul primei zile, apoi baia de sampanie si strigatele ultrasilor: “Campionii, campionii, ole-ole-ole!”. M-au trecut cativa fiori, dati-mi voie sa imi revin 🙂
Dincolo de latura sportiva, nu pot sa nu punctez o chestiune care, de cele mai multe ori degenereaza in niste discutii si conflicte ce nu-si au rostul. Prima zi a raliului s-a terminat tarziu in noapte, intarzierea fiind cauzata faptului ca masina lui Giri (Dan Girtofan) a luat foc. In entuziasmul castigarii titlului, nu ne-am mai gandit la cazare si ne-am trezit la ora 1-2 noaptea ca nu avem unde dormi. Iar in Harghita e frigut in noiembrie pentru a incerca senzatiile dormitului in masina. Cautand la intamplare, am dat peste o “panzio” si am zis sa ne incercam norocul. Nu stiu cum am facut, cum ne-am inteles, in ce limba, cu ce gesturi, cert e ca acei oameni si-au luat copiii mici cu ei in camera in miez de noapte si ne-au oferit camera lor. N-o sa uit niciodata gestul lor. Poate acesta este motivul pentru care nu cred toate porcariile cu privire la aceasta zona (tinut), cum ca se uita lumea altfel la tine, nu-ti da paine la magazin sau bere pe terasa daca aude ca vorbesti limba romana. Nici vorba! Sa fim seriosi, meltenii nu-s serviti niciunde cu zambetul pe buze.
Revenim la sport si, pe repede inainte, ajungem la povestea Harghitei de anul trecut. O poveste de-o zi, cu plecare din Cluj inainte de cantatul cocosilor, ajuns si intrat pe proba speciala Lueta, vazut, placut, plecat si lansat promisiunea de a reveni in 2019. Aruncand o privire pe Planul orar din acest an, vad ca lucrurile stau la fel in ceea ce priveste PS 6/9/12, Lueta, ultima trecere fiind si Power Stage. Cel mai probabil voi fi prezent tot pe aceasta proba pentru ca pentru spectatori este foarte ofertanta. In 2018, dupa recunoasterile la pas, am ochit minim trei locuri diferite din care sa ma bucur de show, insa din cauza anularii primei probe, am ratat unul dintre unghiuri. Nu e nimic, voi recupera acum. Pana la un mic ghid pentru spectatori, in care va voi impartasi cum sa abordati din punct de vedere strategic/organizatoric un “raliu de-o zi”, ma intorc pe scurt la povestea Harghitei de anul trecut.
A fost tare fain, am avut ce vedea, in ciuda anularii primei treceri, dupa cum va spuneam mai sus. Fac o parateza si, glumind, spun ca la fel ca in 2005 tot Giri a fost “vinovatul”. Bine, urmat de Norbert, dar asta nu-l scuza cu nimic 🙂 Napoca Rally Academy a confiscat podiumul, Simo, Bogdan si Florinel urcand pe primele trei pozitii. Tincescu a mers bestial cu Abarthul, iar Tempestini si Marisca au dat impresia ca nimeni nu-i poate clinti din varful clasamentului. O mentiune pentru Sebi Barbu care a venit pe 4 la general cu Mitsuba de clasa 11, dar show-ul si viteza aratate atunci prevesteau parca un sezon cu o masina de top in 2019.
Cum sa va organizati daca mergeti o zi la Raliul Harghitei?
Ideal ar fi sa mergeti minim 2 zile pentru ca raliul asta chiar merita, dar daca formatul vineri-sambata nu va avantajeaza din pricina jobului, sau poate sunteti in zona si va rupeti o zi din concediu pentru a vedea si altceva, atunci va recomand urmatoarele:
- aruncati o privire peste planul orar si peste harta raliului si alegeti proba pe care urmeaza sa o vizionati
- luati in calcul evenimente neprevazute pe traseu (lucrari, accidente, trafic aglomerat) atunci cand va stabiliti ora plecarii si sosirii la destinatie
- harta generala va poate ajuta cu privire la existenta sau nu a unor drumuri ce “inteapa” proba, astfel incat nu veti mai fi la fel de presati de timp. Interesati-va totusi de starea acestor drumuri secundare
- ajunsi pe proba, parcati intr-o zona sigura si incepeti recunoasterile. Miscarea face bine, plus ca puteti gasi locuri bune de vizionat, nu foarte populate, astfel incat sa nu va deranjeze nimeni
- ascultati sfaturile oficialilor si oferiti la randul vostru sfaturi celor inca neavizati pentru a evita situatii neplacute, gen accidente sau probe anulate din cauza spectatorilor
- bucurati-va de natura, de peisaje, iar la plecare luati gunoiul cu voi in masina
Raliul Harghitei 2019? Eu merg! Voi?
Gabi Red
Iubesc praful scos de-a latul.