Revenim cu un nou blog post in sectiunea Rally Experience! Debutul in raliu, mai ales in cel de casa, este un moment pe care orice sportiv il va tine minte multi ani. Pentru Mihai Costiug, un pilot care a evoluat la cateva etape de Viteza in Coasta si Time Attack, Transilvania Rally a reprezentat debutul in raliuri. Avandu-l in dreapta pe Marcus Andreoiu, Mihai a concurat pe un Suzuki Swift Sport de clasa RC5 si a ajuns la finalul cursei, bazandu-se pe motto-ul sau, #nocrash. Fiind unul dintre prietenii RallyMax, l-am rugat pe Mihai sa ne povesteasca experienta de la Cluj prin ochii sai, ai unui pilot care isi indeplineste visul – sa ia startul in raliul de casa. Experienta lui Mihai, mai jos:
Ca toti ceilalti piloti, si eu am fost inca de mic pasionat de masini: la 2 ani incercam sa repar masinile de jucarie cu o surubelnita, la 7 ani eram convins ca vreau sa fiu ”constructor de masini”, iar acum lucrez in domeniul auto, pe sisteme de navigatie.
Spre deosebire de ceilalti pasionati, eu n-am facut nimic in acest sens pana in 2016, cand am decis sa fac scoala de pilotaj la Danny Ungur Racing, urmand sa particip abia in 2017 la doua etape de Viteza in Coasta, iar apoi inca doua in 2018. Avand doar 4 etape de Coasta la activ si cateva Time Attack-uri pe circuit cu masina mea de strada, bineinteles ca nu puteam sa am niciun fel de pretentie in materie de performanta si rezultate la primul meu raliu – Transilvania Rally 2019.
Oricat de talentat as vrea sa ma consider, debutul meu din 2017 la Rasnov (blocat pe franare la primul ac) mi-a demonstrat clar ca a fi talentat nu inseamna nimic mai mult decat a avea capacitatea de a practica acest sport. Mai departe, totul e doar munca, exercitiu si multi kilometri in regim de cursa.
De asemenea, avand licenta one event si participand la clasa cu cei mai multi participanti (RC5), mi-a fost clar ca daca pun presiune pe mine sa obtin un rezultat, nu voi face altceva decat sa fortez o greseala si sa nu ma pot bucura de ceea ce ar putea fi un raliu excelent. Tinand cont de acest lucruri, target-ul pentru Cluj a fost simplu, chiar daca poate usor cliseic: sa invat cat mai multe si sa ma distrez.
Saptamanile premergatoare raliului au fost groaznice pentru mine: un stres continuu de pus toate bucatile din puzzle cap la cap. A trebuit sa ma asigur ca am copilot, ca am masina de curse, ca am stickere, ca sunt gata stickerele la timp, ca ajunge masina la timp ca sa punem stickerele, ca am echipament, ca gasesc adaptor pentru intercom, ca gasesc cazare pentru copilot, masina de recunasteri, anvelope suficiente si pentru toate conditiile, licenta pentru mine, licenta pentru copilot, inscriere echipaj, documente pentru masina, control medical si analize etc.
Dupa ce toate au fost puse la punct, a venit intr-un final si saptamana raliului. Ziua de marti am facut inscrierile administrative si planul pentru recunoasteri, iar toata ziua de miercuri si prima parte a zilei de joi am mers cu masina de strada pe probe, incercand sa vedem cum sta treaba cu dictarea. Chiar daca m-am uitat la o gramada de onboard-uri, m-am jucat Dirt Rally in prostie si am facut dictari in mintea mea pe fiecare drum mai virajat pe care am mers, cand trebuie sa-ti faci tu dictarea in realitate, lucrurile se cam schimba. Aici a intervenit experienta lui Marcus, care m-a ajutat sa decid cum sa abordez virajele pe hartie, cum sa adaug suficiente detalii, dar si cum sa nu cad in capcana de a adauga detalii inutile care doar m-ar incurca.
Ziua de joi s-a incheiat cu startul festiv, care a fost de altfel si prima data cand m-am urcat in masina pe care urma sa o pilotez. Fata de coasta si circuit, acest start festiv mi se pare cel mai fain mod de a lasa fanii sa se apropie de masini de curse si sa vada exact cum arata una pe dinauntru. Poate ca noi ne-am obisnuit cu ele, dar iti garantez ca pentru peste 90% din oamenii de pe strada e ceva deosebit, ceva nou.
Ajungem astfel la ziua de vineri si, implicit, la shakedown: prima ocazie de a conduce masina in regim de concurs si de a merge dupa dictare, insa fara sa conteze undeva timpul. Am abordat totul progresiv, am crescut incet ritmul si am fost semnificativ mai rapid de la o trecere la alta, fara sa-mi asum riscuri. Deja ma simteam destul de bine, insa eram constient ca Floresti-ul la shakedown e scurt, e un drum pe care am fost de multe ori (fiind din Cluj) si nici nu se compara cu ce avea sa fie prima proba, Capusul Mare, de 25 de km.
Cu toate ca niciodata nu sunt incantat cand ma dau mai putin (la coasta daca se anuleaza o urcare mori de ciuda), trebuie sa recunosc ca m-am simtit usurat cand s-a anulat PS1; imi era putin groaza sa debutez la rally pe o proba de 25 de kilometri. Asa am avut ocazia sa merg pe ea in regim de etapa (deci incet), dar cu dictare, lucru ce mie mi-a dat foarte mare incredere, si o foarte mare somnolenta lui Marcus, care s-a plictisit de numa’ 😀
Ajunsi pe PS2 (Belis), am stiut ca nu voi merge tare, nu avea sens. Vorbim de un drum foarte ingust, cu multe capete de pod, destul de multa umiditate si foarte putin loc pentru a gresi. Am inceput, evident, destul de agresiv, foarte sacadat, deloc cursiv, exageram cu franarile si bruscam masina foarte mult in incercarea de a gasi trasa. Toate acestea le-am simtit rapid, pentru ca am reusit sa incalzesc destul de tare si anvelopele si franele.
Din fericire, in a doua parte a probei am reusit sa ma concentrez si, cat de cat, sa gasesc un ritm bun, cursiv. Imi aduc aminte ca, la un moment dat, mi-am dat seama ca merg ca un robot: dintr-o data nu mai vedeam cat de repede trec copacii pe langa mine, cat de aproape trec de capetele de pod, cat de tare ma avant intr-un viraj pe care nu-l vad, dar care stiam ca merge ”blana” conform dictarii. Asta a fost momentul cand eu am simtit ca imi intru in ritm si ca incep sa inteleg cu ce se mananca raliul. Am fost foarte incantat ca am ajuns rapid la urmatoarea proba, Marisel, unde am avut clar un progres mult mai bun de la inceput, am mers cursiv si am inceput sa am tot mai multa incredere in masina.
Dupa un drum exagerat de lung si obositor inapoi in parcul service, unde am reusit sa mananc cateva guri dintr-un sandwich (prima masa a zilei), am pornit spre ultima proba a zilei de vineri, Floresti PE NOAPTE. Intrucat afara era deja mai frig, gumele erau reci si eu eram destul de obosit, strategia a fost simpla: mergem sa ne familiarizam cu proba pentru maine, nu riscam nimic. Cu toate astea, pe proba m-am simtit foarte bine, mergand destul de tare (dupa standardele mele) pe a doua bucla a traseului. La clasamente m-am uitat doar ulterior, insa am avut al 3-lea timp la debutanti, lucru ce ma bucura foarte tare. Cu toata oboseala acumulata, recunosc ca nu e placut sa ajungi dupa 12 acasa si sa stii ca la 6:30 iti suna ceasul, dar si asta face parte din raliu.
Ziua de sambata a fost prima din acea saptamana in care m-am trezit si nu eram (asa) stresat, nu aveam emotii (exagerat de mari) si eram (cat de cat) impacat cu modul in care se desfasoara lucrurile pentru noi. Ajunsi din nou pe Belis (PS5), s-a vazut clar o imbunatatire fata de trecerea de vineri, insa tot mergeam sacadat, in special in prima parte a probei, lucru care mi-a dat emotii foarte mari cand am ajuns la startul celebrei coborari pe Dangau. Aici am vazut in primul kilometru 2 masini sarite afara, moment in care am realizat ca nu e o gluma si ca oricat de experimentat ai fi, tot poti sa faci o greseala care sa te coste tot raliul.
Am mers astfel cat de cursiv am putut, am incercat sa tin interioarele exagerat de murdare cat mai bine si sa evit bolovanii scosi de ”balenele” din fata. In portiunea de coborare am fost atent la frane, la cat de mult le folosesc, cat de mult le las sa se raceasca si am reusit, in detrimentul vitezei mai mici, sa am forta de franare pana la finalul celor 30 de kilometri. Sincer, am fost foarte mandru de mine la finalul probei, pentru ca am fost smart si am tinut cont de faptul ca e un sport de anduranta. Daca fortam o viteza mai mare si franari mai tarzii, ar fi fost mult mai usor sa ne punem in pericol. Sa nu ma intelegi gresit, n-am fost sub nicio forma rapid sau competitiv, dar am fost rapid pentru mine si nivelul meu, iar asta e exact ceea ce urmaream.
Bucla s-a terminat cu o trecere pe Floresti, unde am avut mici emotii, insa am ajuns cu bine in parcul service, am mai muscat de doua ori dintr-un sandwich si am pornit spre Dangau inca o data. La aceasta a doua trecere am incercat sa mentin acelasi ritm ca la prima, fiind putin mai atent la dictare. Cred ca abia la PS8 am ajuns sa chiar am incredere in dictare si sa nu mai am asa multe ezitari pe viraje mascate.
Dupa inca o trecere pe Floresti (PS9 unde apropo, am reusit cel mai bun timp la debutanti), raliul era aproape gata din perspectiva mea, avand doar super speciala de langa Cluj Arena ramasa. Sincer, tot timpul am vazut asta ca un Walk of Shame pentru masinile mai putin performante, in special cele din clasa RC5, pentru ca marea majoritate a spectatorilor asteapta R5-uri si Evo-uri puse de-a latu’ care suna tare si pocnesc spectaculos. De prea multe ori am auzit spectatori razand de cei cu Logan-uri sau alte masini ”silentioase”. Cu toate astea, cand am luat startul nu mi-a venit sa cred ce am vazut: o gramada de oameni aplaudand, facand semne (nu obscene!) si incurajandu-ma sa merg mai tare si sa termin raliul ”on a high”.
La finalul probei ma simteam excelent; nu mi-a venit sa cred ca atat de multi oameni au ramas sa sustina masinile silentioase si mai putin puternice decat cele cu care au venit ei sa ne vada. Nu pot decat sa le multumesc din suflet tuturor celor care au fost acolo. M-au facut sa-mi schimb complet perceptia despre superspeciale si promit sa le tratez ca atare pe viitor.
Vorbind de viitor, am fost intrebat de o gramada de ori dupa raliu ”Cand e urmatorul?”, intrebare la care nu stiu cum sa raspund. Urmatorul e la Brasov saptamana viitoare, dar eu nu particip. Cand e urmatoarea mea participare? Sincer, n-am idee. Bugetul necesar pentru o participare (chiar si cu o masina de clasa RC5) e imens, nu stiu ce venit ar trebui sa ai lunar sa-ti permiti luxul de a participa pe barba ta un sezon complet (8 etape). De asemenea, ai nevoie de minim 3 zile de concediu per raliu, deci e bine ca nu ti-ar ramane banii de concediu ca oricum nu ai mai avea zile libere 😀
Acestea fiind spuse, pentru mine a fost o experienta excelenta, m-am simtit bine, am progresat mult si voi face tot posibilul sa particip la Transilvania Rally, raliul ”de casa”, si la anul. Orice alta participare va fi un bonus 🙂
Va multumesc ca ati avut rabdare sa-mi cititi povestea si multumesc intregii armate de oameni care au contribuit la acest raliu: Marcus pentru ghidare si rabdare, Rares pentru echipament si muuulte sfaturi, Csongi si mecanicii pentru asistenta, Radu pentru masina de curse, Danny pentru sustinerea din partea clubului, licenta si control medical, Mircea pentru masina de recunoasteri, Adi pentru stickere, Vlad pentru adaptor, RallyMax pentru promovare si coverage live, Rallyzoom pentru poze si video, NRA pentru organizare si fanilor pentru sustinerea de pe probe.
De asemenea, vreau sa multumesc familiei si tuturor prietenilor care m-au sustinut in tot acest timp: ca a fost vorba de un mesaj, stat pe probe, venit la start sau un simplu like, a insemnat foarte mult pentru mine!
Nu in ultimul rand, multumesc Telenav pentru sustinere, altfel v-as fi povestit cum a fost ca spectator la Transilvania Rally 2019 😀
Credit foto: RallyZoom.ro