Weekendul acesta va avea loc la Brasov ultima etapa a Campionatului National de Raliuri, Tess Rally, intr-o noua configuratie de macadam. Urmeaza cateva zile de foc in familia Cupei DACIA, unde titlul de campioni 2019 se joaca intre Cristi Sugar si Andrei Mitre, doi piloti juniori talentati si determinati. Mai mult, si restul locurilor de pe podiumurile general si debutanti se vor decide tot la Brasov, asadar spectacolul este asigurat.
Dupa mai multi ani in care etapa brasoveana a deschis sezonul competitional cu probele iconice pe asfalt, anul acesta echipajele vor avea de gestionat numeroase mize pe 120 de km de macadam, intr-o noua configuratie a Tess Rally care va definitiva clasamentele din 2019.
Prognoza meteo excelenta face echipa buna cu noua configuratie de macadam a raliului, probele fiind usor accesibile pentru spectatorii care isi doresc sa urmareasca de la fata locului spectacolul asigurat de cele 12 echipaje care vor alerga romaneste. Pe langa Cristi Sugar/Vlad Colceriu si Andrei Mitre/Robert Maior care se lupta pentru locul 1 in clasamentul general final, locul 3 este disputat de Bogdan Gheorghiu/Andrei Brezozski si Dragos Popa/Sorin Colceriu, carora li se adauga si debutantii Vlad Raducanu/Laurentiu Mandu care au matematic sanse si la acest podium. La start se vor alinia si Silviu Procopiu/Mihai Stanciu, care vor munci pentru un loc cat mai sus in clasamentul de final de sezon.
Din pacate, o absenta notabila este echipajul Horea Balea/Mihai Luncan, debutantii care s-au remarcat printr-un ritm foarte bun inca de la primul lor raliu. Din motive financiare, acestia nu vor lua startul la Brasov, pierzand sansa la titlul Cupa DACIA debutanti 2019. Cu cele 12 puncte bonus acordate pentru startul la ultima etapa din calendar, Vlad Raducanu/Laurentiu Mandu sunt astfel, matematic, castigatorii acestui titlu.
Printre debutanti vor reveni la start Radu Benea/Andrei Hicea, surpriza acestei editii Cupa DACIA deoarece echipajul a avut un ritm excelent pe probe la Arad si Cluj, unde au incurcat cateva ”socoteli” ale sportivilor care si-au propus un sezon complet in competitia monomarca. Artur Luca/Mihai Capet vin la Brasov cu obiectivul de a-si consolida un loc pe podiumul Cupa DACIA debutanti de la finalul sezonului 2019, un loc muncit prin evolutii constante si consecvente.
Cea de-a 8-a etapa a calendarului national de raliuri 2019 aduce si un nou venit in familia Cupei DACIA: pilotul Victor Supuran va debuta la raliul de casa, dupa un sezon in care s-a remarcat pe podiumurile din campionatul national de viteza in coasta. El va beneficia de experienta pilotului Cristiana Oprea, care il va copilota la aceasta etapa de debut.
Trofeul Logan acordat celui mai bine clasat echipaj care piloteaza vechiul model Logan 1.6 MPi va fi disputat de 3 echipaje: veteranului Cupei Radu Luca, copilotat de Dorina Luca, i se alatura debutantii Dan Mandrut/Paul Pirvan si Florian Popescu/Dragos Badea.
Spectatorii sunt asteptati joi seara, 17 octombrie, de la 19:00 pentru o sesiune de autografe si pentru a-si sustine preferatii la startul festiv din Piata Sfatului, Brasov.
Vineri dimineata, 18 octombrie, masinile de concurs vor face primele teste premergatoare raliului pe macadamul din localitatea Crizbav, urmand ca prima masina sa plece spre probele Sacele si Glejarie din parcul de service amenajat la Coresi Shopping Center la ora 14:00. Seara se va incheia cu spectacolul urban de la proba superspeciala Colina Rally Show, care va incepe dupa ora 19:00 in zona Universitatii Transilvania.
A doua zi de concurs este formata din bucla PS Sacele 2 (23,6 km) – PS Glejarie 2 (13,05 km) – PS Paltin (6,7 km), urmata de un service si de o a treia trecere pe Sacele – Glejarie, ultima fiind si power stage.
Raliul se termina cu parcul inchis din Piata Sfatului, unde incepand cu ora 20:30 se vor premia cele mai rapide echipaje ale acestui ultim raliu din 2019.
Cupa DACIA 2019 are ca partener principal ROMGAZ, iar parteneri sunt Dacia Finance – servicii de leasing, YATO – marca de scule si echipamente de lucru mecanice si pneumatice, BOSCH Service – producator piese auto. Parteneri tehnici sunt ORECA – marca de produse echipamente protectie sport auto si PILOT – marca de produse auto. Pentru al doilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competitie pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio Romania Actualitati, care dupa fiecare raliu le ofera ocazia pilotilor si copilotilor care alearga romaneste sa isi impartaseasca direct din studio experientele din masina de curse, in cadrul emisiunii Intre Prieteni.
Mai multe informatii despre masini, modalitati de inscriere si ce noutati pregatim pentru Cupa DACIA 2020 puteti gasi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia si pe contul de instagram @cupadacia.
Clasamentul general Cupa DACIA 2019 inainte de ultima etapa, Tess Rally Brasov:
- Sugar/V. Colceriu 129p
- Mitre/R. Maior 127p
- Gheorghiu/A. Pintilii 102p
- Balea/M. Luncan 100p (nu participa)
- Popa/S. Colceriu 95.2p
- Raducanu/L. Mandu 91.8p
- Albut/C. Bala 80.4p (nu participa)
- Procopiu/ M. Stanciu 73.4p
- Luca/M. Capet 70.6p
- Oprea/D. Hategan 68p (nu participa)
- Popescu/A. Gheondea 50.4p
- Benea/A. Hicea 45.2p
- Mihut/R. Guramulta 25p (nu participa)
- Mandrut/P.Pirvan 16p
- Gheorghiu/A. Brezoszki 13.6p (nu participa)
- Luca/D. Luca 12p
- Pirvan/D. Mandrut 9.08p (nu participa)
- Rusciuga/C. Varban 4p (nu participa)
- Supuran/C. Oprea 0p (prima participare)
*Se acorda 4p bonus pentru participare
Foto de RallyZoom.ro