Pentru a cincea oara consecutiv, Simone Tempestini a castigat TESS Rally. Victoria de la Brasov din acest an, in care a fost cel mai rapid concurent pe 7 din cele 8 probe speciale, i-a adus tanarului pilot cel de-al patrulea titlu de campion national absolut de raliuri. Sebastian Barbu a incheiat ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2019 pe al doilea loc, ultima treapta a podiumului revenindu-i pilotul local Dan Girtofan.
Dupa ce ani la rand s-a desfasurat pe asfalt (de multe ori acoperit cu zapada), deschizand sezonul automobilistic romanesc, TESS Rally a facut trecerea in 2019 la macadam, revenindu-i rolul de a inchide calendarul competitional. Iar prin desfasurarea acestui sezon, raliul brasovean a oferit cadrul in care s-a decis campionul national absolut. Vremea frumoasa de toamna, dar si numarul si calitatea celor prezenti la start, a facut ca pe marginea probelor de concurs sa fie multi spectatori.
Ambii, Simone Tempestini si Vali Porcisteanu, veneau la Brasov cu sanse la titlu. Prin rezultatele obtinute in rundele precedente, balanta inclina inspre Tempestini, Porcisteanu avand neaparat nevoie de victorie. Din pacate, pilotul argesean a avut ghinion inca de la inceput, lovind masina pe shakedown (testele oficiale care precedau intrecerea). Desi a avut la dispozitie doar o ora, echipa tehnica a reusit sa repare in mare parte Citroen-ul C3 R5 iar Vali Porcisteanu si copilotul Dan Dobre au luat startul pe prima proba speciala, Sacele 1 (23.6 km). Totusi, soarta nu a tinut prea mult cu acestia, pene de cauciuc la ambele pneuri fata facandu-i sa ajunga cu mare intarziere la sosire. Iar faptul ca aveau doar o roata de rezerva, i-a obligat pe Vali si Dan sa se retraga din raliu.
Simone Tempestini a incheiat cu al doilea timp prima speciala, iar dupa ce a scapat de presiunea duelului la titlu, le-a castigat pe toate celelalte 7. Acest parcurs dominant i-a adus cea de-a cincea victorie din acest sezon, cea de-a cincea victorie consecutiva in TESS Rally si cel de-al patrulea titlu de campion absolut. Toate acestea, obtinute pana la aceasta varsta, de 25 de ani. Pilotand un Hyundai i20 R5 si avandu-l in dreapta pe Sergiu Itu, pilotul Napoca Rally Academy a incheiat raliul de la Brasov cu un avans de 2 minute si 24,2 secunde in fata celui de-al doilea clasat, Sebastian Barbu. Acesta din urma, aflat la primul sau sezon cu o masina de top (Skoda Fabia R5) si fiind secondat de navigatorul Bogdan Iancu, a castigat prima proba de vineri iar sambata a reusit sa ii tina piept lui Dan Girtofan in lupta pentru al doilea loc. Echipajul Dan Girtofan / Tudor Marza, aflati tot la bordul unei Skoda Fabia R5, au terminat TESS Rally 48 pe al treilea loc, fiind cei care au obtinut cele mai multe clasari pe podium in acest sezon.
Si locul 4 al clasamentului a oferit un frumos duel pe macadamul brasovean. Bogdan Nastase (Mitsubishi Lancer Evo) ocupa a patra pozitie inainte de superspeciala Colina Rally Show, desfasurata vineri seara, insa Andrei Girtofan (Subaru Impreza N15) a reusit sa il devanseze in urma acestei ultimei probe ale primei zile. Sambata, Nastase a revenit in fata tanarului pilot brasovean in urma unui parcurs foarte bun pe PS5 Glejarie 2 (13,05 km). Asadar Bogdan Nastase a incheiat TESS Rally 48 pe locul 4, iar Girtofan Junior pe locul 5, la mai putin de 4 secunde in urma sa.
La volanul unui Peugeot 208 R2, Mihnea Muresan a fost cel mai rapid pilot al unei masini cu tractiune pe doua roti, terminand raliul pe a cincea pozitie a clasamentului general. Prin acest rezultat, Muresan a devenit noul campion al acestei categorii importante, 2 Roti Motrice. La primul sau raliu dupa accidentul teribil din etapa mondiala din Finlanda, Raul Badiu (Ford Fiesta R2T) a fost liderul masinilor cu tractiune fata pana inainte de ultima speciala, cand o problema tehnica l-a fortat sa abandoneze. Cristi Dolofan (Peugeot 208 R5) a ocupat a saptea pozitie a clasamentului general, in fata celui de-al doilea pilot al clasametului 2RM, Istvan Soos (Peugeot 208 R2). Cu al sau Citroen DS3 R3T Max, Adrian Teslovan a urcat pe podiumul masinilor cu tractiune fata, clasandu-se al noualea “la general”. Ultimul punct al clasamentului general TESS Rally 48 a fost obtinut de Dragos Dinu (Mitsubishi Lancer Evo 9).
Alexandru Gheorghe (Peugeot 208 R2) a fost cel mai rapid junior iar David Tarta (Suzuki Swift Sport) a castigat categoria destinata debutantilor. Victoria Cupei Dacia i-a revenit lui Cristi Sugar iar cea a Cupei Suzuki lui Bogdan Vrabie. Mircea Samuil (Audi A3) a castigat in cadrul CNRD2, pe podium mai urcand doi piloti ai unor Suzuki Swift Sport, Claudiu Albut, respectiv Paul Popa.
TESS Rally 48 a fost organizat de Auto Blic, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Evenimentul a fost sustinut de Primaria si Consiliul Local Brasov, Agentia de Dezvoltare Durabila Brasov si s-a desfasurat cu sprijinul autoritatiilor locale – Primaria si Consiliul Local Rasnov, Sacele, Bran, Holbav, si Crizbav.
Parteneri oficiali ai evenimentului au fost TESS, distribuitor autorizat al marcilor Volkswagen si Audi, TESS service autorizat Skoda si Volkswagen in Brasov, alaturi de Pro X si de Lubexpert, importator si distribuitor Mobil 1 in Romania.
Coresi Shopping Resort, Porsche Finance Group, finantator si asigurator oficial al marcilor Volkswagen si Audi, Net Bet si Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.
Parteneri: Zizin, Konvekta Brasov, Auto Chelu, Tell Security System Brasov, SDS, Comprest Brasov, Crama Girboiu, Silnef Security, Cyclon Motorsport Brasov.
TESS Rally Brasov 48 nu s-ar fi putut desfasura fara sprijinul Serviciului de Politie Rutiera Brasov, al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, a Gruparii de Jandarmi Mobile Brasov.
Evenimentul a fost gazduit de Coresi Shopping Resort.
Parteneri media: Rock FM, Zile si Nopti, Autorally.ro, NewsBV.ro