In decursul zilei de astazi a avut loc ultima intalnire pe 2019 a Consiliului Mondial de Motorsport, intr-o sedinta condusa de catre presedintele FIA Jean Todt. Printre alte modificari de regulament tehnic sau sportiv pentru Formula 1, Campionatele de Anduranta sau cele de RallyCross, Karting sau Touring, FIA a decis cateva aspecte importante si pentru Campionatul Mondial de Raliuri.
Dupa ce in trecut au fost decise schimbarile cheie pentru regulamentul FIA WRC pentru urmatoarea generatie de masini, Consiliul a aprobat principiile Regulamentului Tehnic pentru Clasa Rally1 (fosta WRC):
- Masinile vor beneficia de o tehnologie hibrid
- Motoarele vor fi, in continuare, cu combustie interna (bazate pe spectificatiile curente), dar ajutate de un motor hibrid de 100kw
- Masinile vor putea functiona pe baza puterii electrice in localitati
- Modelele WRC vor beneficia din 2022 de un “power boost” electric pe probele speciale
- Constructorilor le este permis sa inscrie o a doua echipa cu un singur echipaj, care nu va strange puncte pentru principala echipa de uzina WRC
- Constructorii vor avea optiunea sa foloseasca caroserii derivate din cele de productie sau dintr-o structura tubulara
In alta ordine de idei, discutiile despre ce optiuni au pilotii in 2020 continua in media internationala. Conform ultimelor informatii, Jari-Matti Latvala are in plan un program de 5 etape alaturi de Toyota. Este sigur deja ca pilotul finlandez va “alerga” pe un model Yaris la Raliul Suediei si cel al Finlandei, urmand a-si extinde participarile si in Sardinia, Portugalia si Marea Britanie. Posibilitatea ca Latvala sa participe la aceste curse se indreapta, probabil, catre o echipa “satelit” si pentru Toyota, pe langa cea Hyundai, in care Jari-Matti sa concureze alaturi de japonezul Takamoto Katsuta.