Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se pregătesc de o nouă provocare în Campionatul Național de Raliuri, Raliul Iașului. O rundă binecunoscută și îndrăgită de cei doi, ce le propune 6 probe lungi, dar frumoase. O etapă cu rezultate frumoase în anii trecuți pentru Giri și Tudor, care speră ca să nu se lase mai prejos nici la ediția din 2020.
Driver-ul de la poalele Tâmpei a oferit câteva detalii despre traseul pe care se va „alerga” vineri și sâmbătă.
„Am reușit să mergem pe Dobrovăț și pe Cioca Boca. Am insistat să începem cu Dobrovăț pentru a vedea porțiunea nouă a probei propusă de organizatori. Este o «specială» pe care ne va trebui o atenție sporită. Suprafața de rulare se schimbă de 2-3 ori pe parcursul probei, care are parte de un început îngust, cu multe capete de pod, de viteză, după care urmează o porțiune mai lată, cu săritori și segmente în care este necesară o atenție mai mare. Dar e o probă frumoasă, care ne place mult. Cioca Boca a rămas aceeași «specială» pe care o știam și mă bucur că se prezintă în condiții foarte bune. Chiar dacă raliul are doar 6 probe, sunt unele lungi, ce ne vor solicita la maximum. Sperăm să avem parte de o cursă fără evenimente neplăcute și să fim din nou, acolo, în top”,
a declarat Dan Gîrtofan.
Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor Delcar Škoda, Glanz Facility Management, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.