Pentru a patra etapă din 2020, Campionatul Național de Raliuri Betano s-a mutat în acest weekend în Moldova. Raliul Iașului este al doilea macadam al sezonului și se desfășoară pe 6 probe speciale și 116 kilometri cronometrați. Cu două parcurgeri ale probei „Dobrovăț” în prima zi de concurs, care are parte de o nouă secțiune în lungime de 9 kilometri, competiția a debutat astăzi cu incidente și dueluri interesante.
Pe prima probă specială, Simone Tempestini pornește excelent și, în ciuda condițiilor alunecoase pe primii kilometri ai secțiunii noi, reușește o victorie categorică de probă. Dan Gîrtofan obține un timp cu 46 de secunde mai slab decât Tempestini, fiind al treilea pe probă, în timp ce Bogdan Marișca a fost cu aproape 52 de secunde mai lent pe cei 19 kilometri ai specialei „Dobrovăț”. Singurul care s-a apropiat de campionul en-titre a fost Adrian Răspopa, care a reușit un timp cu 22 de secunde mai slab decât liderul, în ciuda faptului că este la abia a patra cursă la bordul unui model R5.
PS1 a fost oprită din cauza răsucirii lui Roland Csato, pilotul din Miercurea Ciuc blocând proba pe durata câtorva minute. Vali Porcișteanu a avut probleme și a pierdut secunde prețioase, în timp ce Artur Luca a lovit modelul Sandero și a ajuns cu întârziere în sosirea specialei.
Simone Tempestini continuă parcursul rapid în Raliul Iașului și își adjudecă și a doua trecere pe „Dobrovăț”, însă nu fără emoții: bara față a Skodei Fabia este avariată după una dintre săritori, iar echipajul se grăbește spre service, cu o problemă la radiator. Cu un ritm mult crescut, Bogdan Marișca obține al doilea timp, în timp ce Adrian Răspopa încheie al treilea pe probă.
Astfel, la finalul primei zile de concurs, Simone Tempestini este lider cu 49 de secunde în fața lui Adrian Răspopa, în timp ce Dan Gîrtofan duce o luptă strânsă cu Bogdan Marișca pentru ultima treaptă a podiumului. La 1:13.8 de lider, Giri este urmat la doar 1,3 secunde de Bogdan, iar duelul pentru mâine se anunță unul strâns între cei doi piloți cu experiență. Pe cinci se clasează Norbert Maior, lider în clasamentul modelelor cu tracțiune, urmat de Valentin Porcișteanu pe șase, cel care a acuzat mici probleme tehnice.
În categoria mașinilor cu tracțiune față, Norbert Maior este lider categoric, urmat la aproape 2 minute și jumătate de Adrian Teslovan și la încă 15 de secunde de Dănuț Budai, cu o mașină de clasa RC5. Alexandru Gheorghe este al patrulea, în timp ce Bogdan Talașman se află în fața lui Mihai Manole. La RC2N, Valentin Porcișteanu conduce în ciuda unui ritm precaut, urmat pe podium de Răzvan Trișnevschi și Cristi Timisică, în timp ce localnicul Răzvan Nechifor este abia pe patru.
Adrian Teslovan este lider la RC3, urmat de Mihai Manole, în timp ce Norbert Maior, liderul clasei RC4, are un avans mare în fața lui Alexandru Gheorghe. Vlad Răducanu și Gabriel Ene sunt despărțiți de cinci secunde într-un duel strâns pentru ultima treaptă a podiumului. Lider în cadrul clasei RC5 și în Swift Cup, Dănuț Budai este urmat în ambele clasamente de Bogdan Talașman, diferența dintre cei doi fiind de doar 17 secunde, ceea ce anunță o luptă de urmărit pe cele patru probe speciale de mâine. În final, Cristi Sugar, la bordul unui model Dacia Sandeo, ocupa ultima treaptă a podiumului clasei, la doar 1,7 secunde în fața lui Alex Ardelean.
Lider în Cupa Dacia, Sugar este urmat pe podium de Dragoș Popa și Ioan Dănilă, în timp ce Alex Ardelean ocupă locul trei în Swift Cup. Cu un ritm excelent și o viteză surprinzătoare pe probele speciale, Paul Ciubotariu conduce clasa 11, urmat de Dragoș Dinu și Dorin Banciu, în timp ce Samuil Mircea este liderul clasei 12, profitând de problemele lui Roland Csato pe PS1 (răsucire și 12 minute pierdute) și abandonul tehnic al lui Dorin Costea. Clasamentul juniorilor este condus de Dănuț Budai, în timp ce Paul Popa este primul în categoria debutanților, iar Andrei Agapian, singurul participant în Campionatul Vehiculelor Istorice, a avut un parcurs bun pe cele două probe de azi.
Ziua s-a încheiat cu doar trei abandonuri: Dorin Costea strâmbă două jante după lovirea unui prag, în timp ce Radu și Artur Luca sunt nevoiți să se oprească tehnic după prima probă specială.
Documentele oficiale și detalii despre Raliul Iașului se găsesc aici.