Cu numeroase starturi în etapele de Viteză în Coastă din ultimele sezoane, Ciprian Lupu și-a format un nume în motorsportul românesc prin determinarea sa de a progresa de la o cursă la alta. Începând cu 2019, Cipri a pornit în câte două raliuri în fiecare sezon, de fiecare dată la bordul Citroen-ului C2, dar alături de alt copilot.
Pentru 2021, pilotul brașovean pregătește poate cel mai complex sezon al său, cu starturi în CNVC și CNR. Dacă la Viteză în Coastă îl vom vedea pe Lupu la bordul noului VW Golf Mk6 GTI, a cărui construcție a fost încheiată anul trecut, la raliuri Cipri va porni alături de un nou copilot sub culorile Napoca Rally Academy.
Într-o discuție cu Ciprian Lupu, am aflat toate detaliile și noutățile pe care acesta le pregătește pentru 2021.
RallyMax: Salut! Ai pregătit o nouă mașină de concurs pe final de 2020: un VW Golf VI GTI. Cât de diferit ți s-a părut pilotajul acestui model la Trofeul Opel, ultima etapă CNVC din 2020?
Ciprian Lupu: Salutare RallyMax! Am ales să construiesc această mașină datorită faptului că îmi place foarte mult Seat-ul TCR al lui Septimiu și să spunem că de la această platformă s-a plecat. Însă argumentul suprem este cutia DSG de pe mașină, pentru că problemele cutiei de viteze de pe C2 sunt tragedia vieții mele. 🙂
La Trofeul Opel au fost chiar primii kilometri parcurși și după am mai fost la câteva sesiuni pe circuit. Este senzațională mașina (și nu o spun doar eu), îmi dă un sentiment de siguranță pe care nu l-am mai simțit, și merge, tare. 🙂
Despre planurile pentru CNVC: 4 etape în 2021
RallyMax: Ce pregătești pentru 2021? Pentru început, dă-ne mai multe detalii despre programul tău în CNVC: la câte etape plănuiești să iei startul, cu ce mașină și ce obiective concrete ai?
Ciprian Lupu: Ar fi păcat să nu scot Golf-ul „la treabă”. Voi participa cu siguranță la etapele de coastă din apropierea casei (Cheile Grădiștei, Râșnov, Sinaia și Poiana), pentru că anul acesta mă voi concentra mai mult pe CNRB. Nu mă prezint niciodată la start doar de dragul de a fi acolo, ci pentru că îmi doresc să cresc, să merg cât mai tare.
„Anul acesta voi merge cu un singur copilot, Andrei Pintilii, fiind posibil să ies puțin și în afara țării”
RallyMax: Vei face parte din Napoca Rally Academy în 2021. Ce planuri există în acest moment pentru tine în cadrul echipei și ce îți propui în CNR: câte etape, cu ce mașină vei concura, cine îți va fi copilot?
Ciprian Lupu: Am făcut parte din NRA tot timpul și le sunt recunoscător, însă anul acesta sunt mai mândru și mai motivat ca niciodată. Obiectivul meu principal va fi să ajut echipa cât pot de mult, dar îmi doresc și o clasare cât mai bună în categoria debutanților.
Planul pe sfârșitul anului 2020 era să trec la Cupa Dacia, nu s-au legat lucrurile și voi merge cu Citroen-ul în cadrul clasei NAT12. Bineînțeles, acum C2-ul suferă niște îmbunătățiri, aștept prin intermediul lui Călin Bucur o suspensie nouă. Pe lângă acestea am accesat un grant pus la dispoziție de FIA, care constă în niște elemente de siguranță împotriva incendiului. Cerința FIA este să iau startul la câteva evenimente cu licență ASN, deci este posibil să ies puțin și în afara țării. 🙂
Sunt fericit că anul acesta voi merge cu un singur copilot, Andrei Pintilii. Andrei este tânăr, pasionat și a fost încântat de propunerea mea. Vom încerca să construim o relație bună și să creștem împreună. Din păcate nu avem un buget pentru tot sezonul, dar datorită partenerilor noștri vom încerca sa fim la startul cât mai multor etape. Clar anul acesta îmi doresc și debutul pe macadam!
Participare surpriză la Super Rally cu un Mini
RallyMax: Cum vei îmbina CNR și CNVC în acest sezon, cu multe etape în fiecare competiție și cu o perioadă aglomerată în vară?
Ciprian Lupu: Putere de muncă am, pasiune cu nemiluita, zile de concediu sunt, să vedem cum gestionez bugetul cât mai bine. 🙂
Vă mai dau în premieră o informație de care sunt foarte bucuros! La etapa de Super Rally de la Mangalia voi fi la start cu „Mimi”, Mini-ul electric al celor de la BMW România.
RallyMax: Cum te pregătești pentru startul competițional și ce aspecte mai ai de pus la punct?
Ciprian Lupu: Pentru prima data în viață pot spune că mă simt sportiv, urmez un program de nutriție, mi-am facut toate investigațiile medicale foarte amănunțit (chiar și ce nu era necesar), fac sală, mă simt foarte bine. Pentru asta trebuie să-i mulțumesc Mihaelei Beldie. Sper să facem și cât mai mulți kilometri de teste înaintea competițiilor.
Mai avem de lucru la mașini, așa se întâmplă tot timpul. Citroen-ul este la băieții de la HMotorsport care și în acest an se vor ocupa de asistența mea tehnică. Adi Jucan ne face să arătăm bine, lucrând la un nou livery pentru mașină.
Fac tot posibilul ca partenerii care sunt alături de mine să fie mulțumiți de colaborarea noastră: Bio-Circle Surface Technology România, Textar România, Vila Simonte din Poiana Brașov, WSA Platinium Jobs, Alina Hlipcă Marketing. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere!