Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia Rally2) revin „în acțiune” în Campionatul Național de Raliuri Betano la sfârșitul acestei săptămâni, odată cu Tess Rally Brașov, etapa a doua din 2021. Cursa de casă, ajunsă la o ediție aniversară (cea cu numărul 50), se anunță una foarte interesantă, cu mulți piloți care se vor lupta pentru primele locuri. Giri și Tudor speră însă să continuie seria evoluțiilor bune, să se distreze pe probele de acasă și să obțină un nou rezultat important, într-un raliu atât de drag.
Abia aștept să luăm startul acasă. O etapă care ne este dragă și la care principalul nostru obiectiv este să ne distrăm și să ne bucurăm de fiecare kilometru de probă specială. Am apucat să facem recunoașteri pe probele noi, din Țara Făgărașului, și ne plac la nebunie. Sunt foarte frumoase, de viteză, dar au și porțiuni care te pot pune în dificultate. Sunt probe bărbătești, adevărate, ca pentru un raliu la Brașov. Apoi am fost pe Poiană, unde am prins și ninsoare. Joi vom merge pe Babarunca, proba preferată, să vedem în ce condiții se prezintă. Sperăm să avem parte de o vreme mai bună, așa cum se anunță, dar nu se știe niciodată cum va fi. De aceea Raliul Brașovului este atât de special!
a declarat Dan Gîrtofan, prezent la startul a 21 din cele 50 de ediții ale etapei brașovene.
Tess Rally Brașov este o rundă importantă și pentru Andrei Gîrtofan (Subaru Impreza N15), care, alături Doru Vraja, caută o nouă victorie la clasa RC2N.
Obiectivele noastre pentru etapa de casă sunt victoria la clasa RC2N și o clasare cât mai sus la general. Pentru să simt că se poate. Am făcut niște teste marți și pot spune că am început din nou să simt mașina și să-mi reintru în mână. Am găsit setările perfecte și am încrederea necesară pentru a face ceva frumos. Am efectuat recunoașteri pe probele noi, de la Făgăraș și îmi plac foarte mult. Sunt complexe, de viteză, dar și tehnice. Am mers și pe Poiană, unde a fost un adevărat Monte Carlo, cu mai mult de jumătate asflat ud, apoi cu o suprafață de rulare acoperită cu zăpăda. Sunt curios cum se prezintă și Babarunca. Sperăm să avem parte de o vreme mai bună și de un asfalt uscat pe toate probele. Nu ne va fi ușor, pentru că avem o concurență mare la clasă, cu piloți cu experiență mare în campionat, dar sunt singur că vom avea evoluția pe care lumea o așteaptă și că partenerii noștri, mai noi sau mai vechi, se vor bucura că și-au asociat imaginea cu noi și cu un sport așa frumos.
a spus Andrei Gîrtofan.
Echipajele ProRally Team Brașov, Dan Gîrtofan/Tudor Mârza și Andrei Gîrtofan/Doru Vraja sunt susținute în sezonul 2021 de Hygienium, Castrol Service, Ramplast, Delcar – dealer Škoda, Pro-X, Mipa, Presto, Vitanimix, AdGo și AutoChelu.