25 aprilie, Miercurea Ciuc – Pe 24 aprilie 2021 a avut loc prima ediție a concursului Harghita Hill Climb Challenge, cea dea doua etapă din CNVC2 care i-a avut pe podium la categoria Open pe Alexandru Pițigoi (Locul III), Horia Gheorghe (Locul II) și Ciovică Octavian (Locul I), premiați de către Novak Eduard, ministrul Tineretului și Sportului.
Harghita Hill Climb Challenge – Memorialul Ritner Bela se află la prima ediție, organizată la inițiativa Asociației Club Sportiv AT Motorsport, în dorința de a reaprinde pasiunea pentru motorsport din județul Harghita și mai ales promovarea traseului, considerat de către piloți și organizatori, deosebit de competitiv și tehnic cu potențial de a deveni o etapă de tradiție din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă.
Competiția a avut 39 de participanți care s-au întrecut pentru a scoate cel mai bun timp atât pentru podiumul grupei, respectiv a clasei lor, cât și pentru a câștiga trofeul King of The Hill câștigat de către Ciovică Octavian, care a parcurs traseul într-un timp record de 1:57,067.
Evenimentului a fost susținut de către: Heineken, Borsec, OTP Bank, Rotte Group, Ford Magyari Engineering, Chem Systems, Set-Prod Com, Eurol, dar și de sprijinul autorităților locale, mai exact al Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc și a Consiliul Județean Harghita.
Viteza în coastă reprezintă una dintre cele mai accesibile forme de motorsport, fiind totodată și una dintre cele mai vechi discipline sportive automobilistice atestate în România. Într-o cursă de viteză în coastă fiecare concurent urmărește să obțină cel mai scurt timp (de unde termenul de viteză) pe un traseu de asfalt cu diferență de nivel parcurs în urcare (de aici și denumirea de „coastă”). Startul se dă individual, la interval de 30 de secunde sau 1 minut, fiecare concurent fiind singur pe traseu. Spre deosebire de raliuri, cursele de viteză în coastă necesită doar prezența pilotului, printre automobilele prezente la start regăsindu-se și monoposturi. Conform regulamentului Federației Române de Automobilism Sportiv, un traseu poate fi omologat pentru o etapă de Campionat Național de Viteză în Coastă, dacă are minim 3 km lungime iar asfaltul este de bună calitate. Pe traseu sunt amplasate posturi ale comisarilor de traseu, iar cronometrarea se face cu un sistem de fotocelule.
Asociația Club Sportiv AT Motorsport – asociație afiliată Federației Române de Automobilism Sportiv, posesor al licenței de organizare de competiții, activă în motorsportul românesc prin sportivi cu numeroase titluri naționale.