- Swift Cup are parte de al treilea echipaj învingător în tot atâtea etape
Swift Cup și-a desfășurat a treia etapă din sezonul 2021 pe asfaltul din nordul țării, la Raliul Maramureșului. Cu 142 de kilometri cronometrați, competiția a revenit în calendarul intern după 14 ani de pauză cu mare fast, cu un traseu spectaculos și cu o primire călduroasă din partea localnicilor și a fanilor. Cursa a fost una dificilă, cu schimbări foarte dese de aderență și condiții meteo variate, care au sporit provocările pentru participanți.
Nouă echipaje s-au aflat la startul cupei monomarcă, modelele Swift Sport dominând din nou multiple clasamente și categorii unde concurenții din Swift Cup au punctat. Primele cinci echipaje din cupa monomarcă au ocupat primele cinci locuri în cadrul clasei RC5, în timp ce mașinile Swift Sport au fost învingătoare în categoriile juniori și debutanți.
David Tarța și Mihai Sandu pornesc excelent în Raliul Maramureșului, etapa de casă a pilotului băimărean, și reușesc două victorii în debutul competiției. Paul Popa și Gabriel Găină sunt cei mai rapizi pe PS3, ca mai apoi Radu Necula și Adrian Temeș să ia prim-planul, cu două victorii de probă în a doua jumătate a primei zile de concurs. Popa și Găină repetă performanța de pe PS3 și stabilesc timpul de referință la a doua trecere pe aceeași probă „Ocna Șugatag”.
Astfel, la finalul primei zile de concurs, Tarța și Sandu aveau un avans de 25 de secunde în fața echipajului Necula/Temeș, în timp ce duelul pentru ultima treaptă a podiumului era foarte strâns. Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă se aflau la 50,1 secunde de lider, în timp ce Paul Popa și Gabriel Găină îi urmau, la alte 2,5 secunde.
În ziua secundă Talașman și Mitrașcă ies la rampă în duelul pentru bronz, reușind o victorie de probă, dar Necula și Temeș sunt de cele mai multe ori cei mai rapizi pe probe. Cursa de recuperare a celor doi continuă, însă nu va fi suficient ca la final să reușească a doua victorie a sezonului.
Nivelul echilibrat și lupta strânsă cu secundele a fost dovedită, din nou, pe PowerStage, când Cristi Sugar și Aurelian Hanea, reveniți după abandonul din prima zi, au obținut punctele suplimentare. Aceștia au fost urmați la 0,9 secunde de echipajele Bogdan Talașman/Andrei Mitrașcă și David Tarța/Mihai Sandu, la egalitate pe proba de 21 de kilometri. În același timp, Radu Necula și Adrian Temeș au fost cu 0,4 secunde mai lenți decât Tarța/Sandu, toate cele patru echipaje fiind într-un ecart de 1,3 secunde, un lucru nemaiîntâlnit în cupa monomarcă.
Clasamentul final al Swift Cup în Raliul Maramureșului îi regăsește pe David Tarța și Mihai Sandu învingători, la prima cursă a celor doi împreună. Viteza arătată de junior la începutul raliului, alături de constanța pe durata celor două zile și gestionarea perfectă a cursei a fost rețeta succesului. Astfel, David Tarța și Mihai Sandu sunt al treilea echipaj câștigător al unei etape Swift Cup din tot atâtea desfășurate în 2021, demonstrând competitivitatea și nivelul ridicat la care se petrec duelurile.
Locul secund a fost ocupat de către Radu Necula și Adrian Temeș, care a dus o frumoasă cursă de recuperare, la doar 10 secunde de lider la finalul cursei. Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă au ocupat ultima treaptă a podiumului, la al treilea rezultat de acest gen în 2021, dovadă a constanței și vitezei echipajului.
În ciuda a două victorii de probă și a luptei pentru podium, Paul Popa și Gabriel Găină se mulțumesc doar cu locul patru în Raliul Maramureșului, fiind la doar 8 secunde de locul trei la finalul celor 12 probe speciale. Cu un model Swift Sport de generație mai veche, debutanții Claudiu Albuț și Radu Ursu demonstrează o creștere excelentă de formă și progres de-a lungul curselor din 2021, terminând cursa pe locul cinci și fiind cei mai rapizi în clasamentul dedicat debutanților.
Parcursul constant al ieșenilor Bogdan Gheorghiu și Andrei Gheorghiu le-a adus un loc șase la finalul cursei, în timp ce Artur Luca și Iulian Gheorghe au terminat competiția pe locul șapte. În final, Sergiu Dinulescu și Attila Hajos ocupă locul opt în Swift Cup, iar Cristi Sugar și Aurelian Hanea al nouălea, cei doi revenind după o ieșire în decor în prima zi de concurs.
„Mă bucur că am terminat Raliul Maramureșului cu bine și sunt extrem de fericit deoarece am obținut prima mea victorie în Swift Cup și la clasa RC5 chiar la mine acasă. Raliul a fost dificil, iar bătălia cu Radu Necula frumoasă. Am învățat multe de la Mihai Sandu, copilotul meu la această etapă, iar în final mulțumesc lui Dumnezeu pentru rezultate, dar și sponsorilor și familiei.”
a spus David Tarța, învingătorul în cupa monomarcă în Raliul Maramureșului.
“Pentru noi a fost iar un raliu cu probleme tehnice iî prima zi și cursă de recuperare în a doua zi. Devine ușor frustrant să nu putem reflecta ritmul de mers și în rezultate, dar a fost un raliu frumos, solicitant și sper să fie în calendar și anul viitor. Un călduros “felicitări și tine-o tot așa!” lui David pentru victorie și îi mulțumesc pentru că nu a ezitat să ne ajute cu calculatorul de servo-direcție în a doua zi.”
a declarat Radu Necula, ocupantul locului secund
“Raliul Maramureșului are o însemnătate aparte pentru mine: la ultima ediție “pe vechi”, în 2007, spectator profesionist fiind, am decis că e momentul să trec de partea cealaltă a baricadei. Doi ani mai târziu debutam la coastă la Câmpulung cu Oltcitul și de aici.. știți povestea. Despre parcursul nostru la ediția 2021 pot să vă spun că am avut parte de unul dintre cele mai grele și mai frumoase etape din carieră. Din păcate însă nu am avut cel mai bun parcurs. După o prima zi nu tocmai reușită am încercat să recuperăm, însă o alegere neinspirată de anvelope pe a doua bucla ne-a scos complet din luptă. Felicitări tuturor colegilor de la cupă, s-a mers foarte tare!”
a spus Bogdan Talașman, pilotul care a reușit bronzul la Raliul Maramureșului
În 2021, Swift Cup este susținută de partenerul principal Visma Software România, lider european în furnizarea de soluții software. Partenerii tehnici ai cupei sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum Suspension și Ferodo Racing prin Motorsport Europe. Partener media: RallyMax.ro.
Foto: Mihnea Tatu