Raliul Argeșului a programat în prima zi de concurs patru probe speciale în apropiere de Câmpulung: două treceri pe „Godeni”, o probă îngustă și tehnică, și două parcurgeri ale specialei „Mateiaș”, pe o secțiune rapidă de drum național. Condițiile meteo au pus probleme mari echipajelor, o ploaie torențială făcându-și prezența pe probe cu aproximativ o oră înaintea startului. Cu suprafața udă, apă pe drum și treceri peste multe șuvoaie de apă, prima buclă a fost una cu multe provocări.
Simone Tempestini a fost de departe cel mai rapid pe prima trecere pe „Godeni”, urmat la 17 secunde de Bogdan Marișca și la 22 de către Sebastian Barbu. Adrian Teslovan și Bogdan Năstase au încheiat top-ul 5 pe PS1, la ecarturi mai mici de 30 de secunde. Pe a doua probă, Bogdan Marișca a stabilit cel mai bun timp, urmat la doar 0,8 secunde de către Sebastian Barbu și la 3,9 de Simone Tempestini. De această dată Dan Gîrtofan și-a croit drum în vârful ierarhiei probei, fiind pe patru, la 4,4 secunde de lider, în timp ce Adrian Teslovan a fost al cincelea.
Pe a doua buclă, Tempestini reușește două victorii de probă, fiind urmat de Barbu în ambele dăți. Pe a doua trecere pe „Mateiaș”, Bogdan Marișca iese în decor pe porțiunea de coborâre, el și Sebastian Itu fiind în afara oricărui pericol. Din păcate, este probabil ca cei doi să nu reia startul mâine din cauza daunelor suferite de modelul Ford Fiesta R5.
La finalul primei zile de concurs a Raliului Argeșului, Simone Tempestini conduce cu un avans de 22,9 secunde în fața lui Sebastian Barbu, marea parte a ecartului fiind stabilit pe prima probă a competiției. Dan Gîrtofan este al treilea, cu un parcurs constant pe durata celor patru probe, fiind la peste 1 minut de lider. Top-ul cinci este completat de Bogdan Năstase, cel mai rapid pilot în clasa 11, și de Adrian Teslovan, liderul categoriei RC2N.
P | Pilot | Clasa | Timp | Dif |
---|---|---|---|---|
1 | S. Tempestini | RC2 | 00:24:29,6 | 00:00,0 |
2 | S. Barbu | RC2 | 00:24:52,5 | 00:22,9 |
3 | D. Girtofan | RC2 | 00:25:35,4 | 01:05,8 |
4 | B. Nastase | NAT 11 | 00:26:01,0 | 01:31,4 |
5 | A. Teslovan | RC2N | 00:26:14,0 | 01:44,4 |
6 | A. Girtofan | RC2N | 00:26:38,6 | 02:09,0 |
7 | C. Timisica | RC2N | 00:27:07,5 | 02:37,9 |
8 | C. Bucur | NAT 11 | 00:27:15,0 | 02:45,4 |
9 | B. Cuzma | RC2 | 00:27:16,4 | 02:46,8 |
10 | C. Dolofan | RC2 | 00:27:20,1 | 02:50,5 |
Radu Benea este lider la 2FWD
În categoria mașinilor cu 2 roți motrice, începutul a fost unul nebun, cu trei modele Suzuki cele mai rapide pe PS1. Profitând de condiții mai bună odată cu trecerea mașinilor, Cristi Sugar, Paul Popa și Radu Necula au fost cei mai rapizi, ca mai apoi Norbert Maior, Radu Benea și Csongor Szabo să stabilească cei mai buni timpi pe PS2. Din păcate, Norbert Maior a pierdut peste 11 minute pe prima probă a raliului după o ieșire ușoară în decor, survenită din cauza unei acvaplanări. Maior se impune pe PS3 și PS4, însă liderul după prima zi de concurs este Radu Benea. Pilotul CB Rally Vest a fost constant și foarte rapid pe toate cele patru probe și are un avans de 22 de secunde în fața lui Csongor Szabo. Cu multă viteză și încredere, Marius Sîncrăian este al treilea, la 1 secundă de Szabo, în timp ce Mihai Manole se află abia pe locul patru, la 25,6 secunde de lider. Clasa RC4 are un clasament identic cu cel al categoriei 2FWD.
În clasa RC2N, Adrian Teslovan este lider la finalul primei zile, cu un avans de 24,6 secunde în fața lui Andrei Gîrtofan și peste 53 de secunde înaintea lui Cristi Timisică. Bogdan Năstase este liderul clasei 11, dominând cursa de casă. La peste un minut, Călin Bucur este al doilea, în timp ce Dorin Banciu ocupă ultima treaptă a podiumului, la revenirea pe probe în 2021.
Cupele monomarcă au parte de dueluri strânse
La clasa RC5, liderul de după două probe, Cristi Sugar, iese în decor pe PS3 „Godeni 2” și cedează poziția de lider lui Paul Popa, sibianul care a reușit timpi constanți pe podiumul clasei. Radu Necula a reușit victoria pe prima trecere de pe „Mateiaș” și se află pe locul secund la finalul zilei, la aproape 7 secunde de lider, în timp ce David Tarța ocupă ultima treapă a podiumului RC5 și Swift Cup, la 21 de secunde de Popa. În cadrul Cupei Dacia, Roland Csato are un parcurs suberb și are un avans de 8 secunde în fața lui Dragoș Popa, în ciuda faptului că cel din urmă a câștigat trei din patru probe parcurse astăzi. Victor Supuran încheie ziua pe trei în cupa monomarcă, fiind la 23 de secunde de Csato.
La clasa 12, Samuil Mircea este lider cu peste 1 minut în fața lui Ionuț Zăbavă, în timp ce Ciprian Lupu este al treilea. În Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice, Dorin Alexandrescu are un avans de peste 40 de secunde, urmat de Levente Kovacs și Mirela Bucovicean. Din păcate, Cătălin Ghigea a avut parte de un abandon, cel mai probabil tehnic.