Revenit în 2020 pe macadam, suprafața pe care s-a consacrat, Raliul Sibiului este programat în acest sezon în perioada 30-31 iulie (vineri – sâmbătă). Cu eforturi serioase anul trecut, clubul sportiv Sibiu Racing Team a reușit un debut excelent în postura de organizator, cu probe speciale interesante, cu o amplasare foarte bună a parcului de service și cu multe alte detalii apreciate de către concurenți și fani.
În 2021, Raliul Sibiului propune un format similar cu cel de anul trecut, programând 8 probe speciale și un total de 112 kilometri cronometrați. Competiția se va concentra pe aceleași zone, cu trasee de concurs pe Cheile Cibinului, pe Șanta, în zona Râu Sadului și în Sibiu, pe celebrul circuit de rallycross din cartierul Ștrand. Desigur, și în acest sezon organizatorii au pregătit poate cea mai spectaculoasă probă de noapte din România: ”Șanta”.
Noutăți Raliul Sibiului 2021
- parcurgerea probei „Cheile Cibinului” în urcare, între zona Gura Râului și Păltiniș (sens invers față de 2020)
- lungirea probei „Rășinari” (fosta „Râu Sadului”) la 24 de kilometri, adăugând o secțiune îngustă de urcare la începutul traseului de anul trecut și continuând speciala spre Păltiniș de la intersecția cu fosta probă „Gâtu Berbecului” (zona sosirii din 2020)
- parcul de service al raliului este amplasat în Piața Mare
- startul festiv al competiției va avea loc joi, în Piața Mică din Sibiu.
- parada echipajelor are loc joi pe străzile istorice din Sibiu (Str. Nicolae Balcescu, Str. Mitropoliei, Piața Mică)
Raliul Sibiului 2021 debutează cu recunoașterile probelor speciale miercuri și joi, ca mai apoi echipajele să ia startul la parada din Centrul Istoric al Sibiului, începând cu ora 19:30. Tot joi este programat și startul festiv, la ora 20:30, ca mai apoi vineri dimineață să aibă loc shakedown-ul din Dealul Gușteriței.
Competiția debutează cu două treceri consecutive pe „Cheile Cibinului”, probă parcursă în sens invers față de anul trecut. După o vizită în parcul de service, concurenții vor „alerga” pe „Șanta de noapte”, celebră pentru atmosfera oferită de fani. Sâmbătă, programul presupune două treceri pe „Rășinari” (fosta probă „Râu Sadului din 2020, mai lungă) și „Șanta”, dar și spectacol pe circuitul de rallycross din Sibiu.
Program Raliul Sibiului 2021:
- Joi, 29 iulie:
- 19:30 – Parada echipajelor, Centrul Istoric Sibiu
- 20:30 – Start Festiv, Piața Mică
- Vineri, 30 iulie:
- 08:30 – 11:00 – Shakedown Dealul Gușteriței (RC2, RC2N, RC3, RC4, RGT, NAT11)
- 11:00 – 13:00 – Shakedown Dealul Gușteriței (RC5, NAT12, CNRVI, Rally2)
- 15:45 – Start Raliul Sibiului 2021
- 16:18 – PS1 „Cheile Cibinului – Sparco” – 11,81km
- 18:51 – PS2 „Cheile Cibinului – Sparco” – 11,81km
- 20:16 – Service Sibiu – 30min
- 21:49 – PS3 „Șanta – Școala de Șoferi ELIT” (noapte) – 5,00km
- 22:29 – Sosire Ziua 1
- Sâmbătă, 31 iulie:
- 09:00 – Start Ziua 2/Service 45min
- 10:48 – PS4 „Rășinari Bucur Tuning” – 24,30km
- 11:36 – PS5 „Șanta – Școala de Șoferi ELIT” – 15,80km
- 12:56 – Service Sibiu – 30min
- 14:29 – PS6 „Rășinari Bucur Tuning” – 24,30km
- 15:17 – PS7 „Șanta – Școala de Șoferi ELIT” – 15,80km
- 16:05 – PS8 „Circuit Paralel Schade Berater” – 3,80km
- 16:36 – Service Sibiu – 10min
- 20:30 – Festivitate premiere, Piața Mare
Documente oficiale ale Raliului Sibiului 2021:
Sursa documente: www.raliul-sibiului.ro