Sezonul 2021 de raliuri s-a încheiat în acest weekend cu o competiție care a revenit în calendar după mai mult de 30 de ani de absență. Raliul Bucovinei a fost ultima cursă din Campionatul Național de Raliuri, având programate șase probe speciale de asfalt în județul Suceava, între Câmpulung Moldovenesc și Sucevița, într-un cadru pitoresc și pe drumuri noi pentru toate cele 68 de echipaje aflate la start.
Opt modele R5/Rally2 s-au aliniat la start, cu multiple dueluri: Bogdan Marișca și Sebastian Barbu se luptau pentru titlul CNR Asfalt, Dan Gîrtofan și Adrian Teslovan pentru ultima treaptă a podiumului general în CNR, în timp ce multe alte titluri urmau să fie decise pe probele din nordul țării.
Cu doar o zi de concurs, Raliul Bucovinei a debutat cu o victorie pentru Bogdan Marișca, mai rapid cu 1,5 secunde decât Sebastian Barbu. La doar al doilea raliu din carieră la bordul unui model Rally2, Andrei Gîrtofan stabilea al treilea timp pe PS1, în timp ce Jean Tatu era al patrulea, la debutul pe o mașină similară. A doua probă stabilea un top 2 identic, cu Marișca mai rapid cu 3,2 secunde în fața lui Barbu, în timp ce Dan Gîrtofan a reușit al treilea timp.
După o regrupare la Sucevița, parcurgerea în sens invers a primelor două probe aduce o primă victorie pentru Barbu pe PS3, în timp ce Marișca stabilește cel mai bun timp pe PS4 „Paltinul”. Această probă a fost parcursă de încă două ori, victoria fiind stabilită în penultima specială, când Sebastian Barbu a reușit un ritm excelent. Astfel, sibianul s-a îndepărtat la aproape șase secunde de Marișca, în timp ce Power Stage-ul a adus încă o victorie pentru fostul schior.
La finalul Raliului Bucovinei, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu se impun în ultima etapă a sezonului 2021, cu un avans de 12,2 secunde în fața echipajului format din Bogdan Marișca și Sebastian Itu. Deși au început precaut pe prima probă, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza cresc semnificativ ritmul și obțin ultima treaptă a podiumului. Top-ul cinci este completat de Andrei Gîrtofan, la prima cursă în România pe un model Rally2, în timp ce Jean Tatu are motive de sărbătorit, cu un excelent loc cinci în clasamentul general la debutul pe Skoda Fabia R5. În top 10 îi regăsim pe Bogdan Cuzma, Jean Tatu Jr., Marcel Cioltan, Paul Ciubotariu și Cristi Sugar.
Adrian Teslovan se impune în cadrul clasei R2N, după ce a obținut cei mai buni timpi ai categoriei pe trei probe: PS2, PS3 și PS4. Răzvan Trișnevschi câștigă ultimele două probe și închieie Raliul Bucovinei la doar 4 secunde de învingător, fiind foarte aproape să-i „sufle” victoria pe Power Stage. Ultima treaptă a podiumului a fost completată de Andrei Cașcaval.
Lupta din cadrul clasei 11 a fost una spectaculoasă, cu multiple schimbări de podium și mai mulți câștigători de probă. Cel mai constant de la început până la final a fost Marcel Cioltan, care obține, în premieră, victoria în cadrul clasei la raliul său de casă. Paul Ciubotariu încheie pe doi, la 19 secunde, în timp ce Bogdan Năstase obține locul al treilea, la 22,4 secunde de lider. În cadrul clasei 12, Andrei Pop se impune, urmat de Ciprian Lupu.
În categoria mașinilor cu tracțiune, Jean Tatu Jr. a controlat ostilitățile și a reușit patru victorii de probă în prima parte a Raliului Bucovinei. Cu un avans considerabil, pilotul a parcurs ultimele două probe fără riscuri și a obținut victoria la doar a doua cursă cu modelul Peugeot 208 Rally4. Cu un nou copilot în dreapta sa, Cristi Sugar a arătat o formă excelentă la doar a doua competiție cu Peugeot-ul 208 R2: timișoreanul se afla pe podium înaintea ultimelor două probe, însă două victorii pe PS5 și PS6, împreună cu un ritm excelent, l-au propulsat pe locul secund în clasamentul 2FWD, în fața lui Marius Sîncrăianu, cel care a demonstrat din nou că este foarte rapid.
Clasa RC5 a fost adjudecată de Mihai Dumitrescu, care a reușit să controleze categoric ostilitățile, fiind cu 1 minut și 20 de secunde mai rapid decât Paul Popa. La doar cinci secunde distanță, pe locul al treilea s-a clasat Antal Biro. Cupa Dacia a fost adjudecată de Roland Csato, urmat pe podium de Răzvan Ungureanu și Ioan Teodor Dănilă. În clasamentul juniorilor s-a impus Jean Tatu, urmat de Cristi Sugar și Paul Popa, în timp ce Antal Biro a obținut victoria la debutanți, cu Andrei Pop și Claudiu Albuț pe podium.
În campionatul dedicat Vehiculelor Istorice, Levente Kovacs a fost cel mai rapid și a reușit victoria cu un avans considerabil in fața lui Lorincz Borbely.
Daniel Grămadă are parte de un ritm foarte bun, cu Vlad Cosma în postura de copilot, și reușește victoria în Rally2. La doar două secunde de lider, Cătălin Ienășel obține locul secund, după ce pierde poziția de lider pe ultima probă a raliului. Podiumul este completat de Cristian Ciobotea.
Clasamentele Raliului Bucovinei 2021.
Foto: Mihnea Tatu.