Rally Serras de Fafe, prima etapă a Campionatului European de Raliuri 2022 a continuat astăzi cu opt probe de macadam, după alte nouă speciale programate vineri și sâmbătă. Competiția a reprezentat un debut dificil de sezon, cu o vreme neprietenoasă, condițiile fiind dominate de ploaie, ceață, noroi și o suprafață cu o aderență scăzută.
Nil Solans se afla la conducerea clasamentului înaintea ultimei zile de concurs, urmat pe podium de Georg Linnamae și Armindo Araujo. Simone Tempestini și Sergiu Itu s-au clasat aproape toată ziua de ieri pe locul patru, însă o problemă cu aburirea parbrizului pe ultima probă de sâmbătă i-a costat multe secunde, fiind retrogradați o poziție în clasamentul general, până pe cinci.
Ziua secundă a început excelent pentru Simone Tempestini și Sergiu Itu, echipajul român reușind al șaselea timp pe prima probă de astăzi și micșorând ecartul față de locul al patrulea. Cu fiecare specială parcursă de dimineață, cei doi au stabilit timpi tot mai buni pe probele de macadam din Portugalia, un loc trei pe PS13 reprezentând cea mai bună clasare a zilei până în acel moment. Astfel, Tempestini și Itu reduceau ecartul față de locul patru la doar 2,7 secunde și păreau a recupera poziția pierdută ieri.
Duelul pentru locul patru s-a intensificat pe a doua buclă, rivalul românilor, echipajul Javier Pardo & Adrian Perez, reușind două victorii de probă suprinzătoare. În ciuda faptului că au stabilit cel mai bun timo în ERC pe PS16, Simone și Sergiu se aflau la 17 secunde de locul patru înaintea Power Stage-ului.
Din păcate, Power Stage-ul a adus abandonul pentru Tempestini și Itu. Echipajul a fost nevoit să se retragă pe ultima probă a raliului din cauza unui incident (radiator spart) pe o secțiune alunecoasă, unde multiple echipaje au avut parte de momente la limită. Ploaia căzută înaintea startului pe probă a transformat macadamul într-o suprafață alunecoasă, cu schimbări multiple de aderență.
Nil Solans câștigă Rally Serras de Fafe 2022
Victoria în Rally Serras de Fafe a revenit lui Nil Solans, campionul mondial al juniorilor din 2017 fiind extrem de rapid pe durata întregului weekend și reușind să ajungă la final, în ciuda unor mici incidente. Pe locul secund s-a clasat Armindo Araujo, portughezul care s-a luptat din răsputeri pentru a doua treaptă a podiumului. Acesta a reușit să treacă pe doi chiar pe Power Stage, profitând de problemele lui Georg Linnamae. Estonianul a fost nevoit să se mulțumească cu bronzul în Rally Serras de Fafe după probleme cu aburirea parbriului ieri, dar și din cauza faptului că VW-ul Polo s-a controlat foarte dificil pe ultima probă a cursei.
1. | Solans Nil – Martí Marc | 2:01:14.0 | |
2. | Araújo Armindo – Ramalho Luís | 2:02:09.7 | +55.7 |
3. | Linnamäe Georg – Morgan James | 2:02:13.5 | +59.5 |
4. | Pardo Siota J. – Pérez Fernández A. | 2:04:10.2 | +2:56.2 |
5. | Battistolli Alberto – Scattolin Simone | 2:04:46.6 | +3:32.6 |
6. | Magalhães Bruno – Magalhães Carlos | 2:08:07.3 | +6:53.3 |
7. | Sesks Mārtiņš – Francis Renars | 2:10:09.2 | +8:55.2 |
8. | Fontes José Pedro – Ponte Inês | 2:10:38.7 | +9:24.7 |
9. | Teodósio Ricardo – Teixeira José | 2:10:43.5 | +9:29.5 |
10. | Almeida Pedro – Castro Mário | 2:11:33.1 | +10:19.1 |