Dominic Marcu a reușit o performanță remarcabilă la debutul Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC). După prima etapă, pilotul prahovean s-a poziționat pe locul 13 în clasamentul general și este lider la categoria Electrice.
„Weekendul acesta a fost de vis, în ciuda vremii potrivnice. Entuziasmul și emoțiile au fost la cote ridicate, ceea ce a făcut ca rezultatele să fie cu atât mai satisfăcătoare. Sunt foarte mulțumit de mașină, simt că ne împrietenim repede, iar asta s-a văzut probabil și în timpii obținuți.”
Sâmbătă, în prima urcare din sesiunea de recunoașteri cronometrate, scăldată puternic de ploaie, Dominic a parcurs traseul în 2:30,832, reușind al optulea cel mai bun timp dintre 76 de participanți în cadrul primei sesiuni. Pilotul și-a îmbunătățit ritmul până la finalul zilei, poziționându-se pe locul 12 în clasamentul provizoriu, un ritm pe care l-a păstrat ridicat și în manșa de recunoașteri de duminică.
Încurajat de pauzele de ploaie din ziua de concurs, pilotul prahovean a optat pentru un set de anvelope slick cu compoziție moale, o decizie inspirată care i-a adus un binevenit plus de aderență în timpul urcărilor oficiale. Timpii obținuți – 2:12,176 în prima urcare și 2:12,191 în cea de-a doua – l-au clasat pe Dominic pe poziția 13 în clasamentul final al Trofeului Râșnov DEKRA by IceTeam. În clasa Electrice, Dominic Marcu a obținut primul loc.
„Experiența de anul trecut, precum și experiența de după această primă etapă cu noua mașină m-au convins că există un potențial de performanță impresionant aici. Pentru mine, feedbackul pozitiv din partea publicului și al organizatorilor este încă o confirmare că acesta e pasul natural în evoluția tehnologică, în care sustenabilitatea joacă un rol la fel de important ca performanța. Cu această ocazie, aplaud inițiativa FRAS de a încuraja participarea mașinilor electrice în campionatele românești prin reducerea substanțială a taxei de înscriere și sper ca în viitorul nu foarte îndepărtat să văd clasa Electrice din ce în ce mai populată.
a continuat Marcu
Scopul meu în acest moment este să exploatez performanțele modelului Tesla astfel încât să urc, treptat, în clasamentul general până la finalul sezonului. În etapa de la Râșnov am «testat apele», ca să zic așa, pentru că mașina a fost în configurație de stradă. După fiecare urcare, mașina a fost încărcată la 100% cu ajutorul soluției E.ON Drive. Urmeză upgrade-uri la trenul de rulare și la sistemul de răcire al bateriilor pe care le vom realiza cu ajutorul prietenilor de la Cyclon Motorsport.”
a completat Dominic
Dominic este primul pilot din Europa care concurează cu o Tesla Model 3 Performace în competiții de hill climb. În versiune standard, modelul dezvoltă 500 de cai-putere și 660 de Newtoni-metru livrați instantaneu, fiind capabil să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 3,2 secunde. Exemplarul de competiție dezvoltat de Dominic cu asistența echipei Cyclon Motorsport a primit, pe lângă setul complet de modificări de siguranță necesare înscrierii în competiții, și un tratament de reducere a masei; este cu 200 de kilograme mai ușor decât în configurație standard.
În participarea primei Tesla Model 3 Performance din Europa destinată exclusiv competițiilor de tip hillclimb, Dominic Marcu este susținut de E.ON, George – primul banking inteligent din România, o inovație BCR, Netbet, Klintensiv, Hama, Tecnet, Plus Autotrade.