La sfârșitul acestei săptămâni, Trofeul Transalpina reanimă Campionatul Național de Viteză în Coastă Masters după o pauză de aproape 2 luni calendaristice, ocazie cu care brașoveanul Vlad Colceriu revine la volanul mașinii de concurs
Având o lungime de 5,025 metri, urcarea spre Rânca este pe cât de frumoasă și spectaculoasă, pe atât de solicitantă atat pentru piloți cât și pentru mașinile de concurs, datorită altitudinii și gradului de înclinație. Etapa din județul Gorj este a doua oprire pentru noul campionat introdus începând cu sezonul 2023, la start fiind anunțat numele a 30 de piloți.
„Pentru mine, etapa de la Rânca este una dintre preferatele mele având în vedere traseul care este unul tehnic, de viteză, și care necesită concentrare maximă de-a lungul celor 5 kilometri. Vin după un rezultat bun obținut la Râșnov, care îmi dă încredere că voi putea fi în top și la această etapă. Obiectivul pentru cursa din acest week-end este acela de a găsi un ritm bun, care să îmi dea încredere, dar în același timp vreau să mă asigur că evoluția mea rămâne în parametri safe.”
a declarat tânărul Colceriu – cel mai rapid pilot al Grupei 6 din etapa râșnoveană
Dată fiind altitudinea la care se regăsește traseul de concurs – 1550 metri – instabilitatea atmosferică este „la ea acasă”, fapt pentru care condițiile meteorologice se pot schimba în permanență fără ca aparaturile de măsurare să poată indica starea de fapt a vremii. Astfel, sfârșitul de săptămână îl va solicita pe Vlad și din perspectiva alegerii potrivite a anvelopelor. Pilotul brașovean însă nu este străin de acest factor, întrucât în urmă cu 3 săptămâni a obținut un rezultat foarte bun în dreapta lui Cristi Sugár la etapa piteșteană din Campionatul Național de Raliuri Betano, loc în care vremea a fost cel mai mare adversar al echipajelor.
„Etapa de la Rânca întotdeauna a oferit surprize, atât în ceea ce înseamnă învingători cât și în ceea ce privește alternanța suprafeței de la uscat la umed și înapoi la uscat de la o manșă la cealaltă. Din păcate pentru mine, ploaia din prima etapă – la Râșnov – a jucat un rol important în pierderea secundelor ce le-am avut în avantaj, fapt pentru care, deși prognoza meteo rămâne o incertitudine, sper ca acest sfârșit de săptămână să aducă după sine vreme buna atât pentru noi sportivii cât și pentru spectatorii care sunt așteptați în număr cât mai mare pe traseul găzduit de unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din țara noastră.”
a concluzionat Vlad Colceriu
Pentru a 2-a etapă a sezonului din CNVCM, Vlad Colceriu va pilota același Peugeot 208 R2 preparat de H Motorsport, totul datorită partenerilor săi puternici Unicom Holding, Dinamic92, Racing team sighisoara, service AutoChelu.