Swift Cup revine în plină acțiune în acest weekend, odată cu desfășurarea Raliului Iașului. Cu patru etape care au avut loc în prima jumătate a sezonului și după o pauză de vară, echipajele se vor întoarce la bordul modelelor Suzuki Swift Sport pe macadamul din Moldova în perioada 8-10 septembrie. Evenimentul programează în 2023 un număr de șapte probe speciale și un total de 117 kilometri cronometrați, majoritatea pe macadamul din pădurile Moldovei.
Fanii motorsportului pot urmări echipajele începând de vineri seară, acțiunea debutând la ora 20:00 cu startul festiv de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, unde piloții și copiloții vor fi disponibili pentru autografe sau sesiuni foto. Cinci probe speciale sunt programate sâmbătă, printre care și cea dedicată spectatorilor: superspeciala din zona Râpa Galbenă va fi locul principal al spectacolului începând cu ora 18:45. A doua zi de concurs va continua cu două parcurgeri ale probei de lângă Dobrovăț – Ciurea, traseul fiind cunoscut pentru săritoarea de pe finalul specialei, unde fanii aplaudă fiecare „zbor” al mașinilor de concurs.
Un număr de șase echipaje și-au trecut numele pe lista înscrierilor în Swift Cup:
- Alexandru Cazacu & Levente Csegzy – 137 puncte
- Eduard Crintoiu & Andrei Pădure – 113 puncte
- Mircea Crișan & Florin Vălenaș – 101 puncte
- Paul Popa & Tudor Mârza – 89 puncte
- Silvan Cimpoeșu & Sorin Colceriu – 57 puncte
- Sorin Lungu & Mihai Talpău – 47 puncte
*în ordinea clasamentului provizoriu
Paul Popa și Tudor Mârza pornesc în postura de favoriți datorită experienței în cupa monomarcă și a numeroaselor curse la bordul modelului Swift Sport. Cei doi țintesc victoria în Swift Cup și în cadrul clasei RC5N, acolo unde sunt încadrate mașinile Suzuki, dar și un podium în categoria juniorilor. Un rezultat bun la Iași ar aduce echipajul în luptă directă pentru titlul cupei monomarcă la ultimele două curse programate în acest sezon.
Lider în clasamentul provizoriu, Alexandru Cazacu vine la Iași alături de un nou copilot, Levente Csegzy, cei doi având în plan să continue parcursul constant și au drept obiectiv cel puțin un nou podium, care să consolideze șansele la titlul Swift Cup 2023. În luptă directă cu sibienii se află Eduard Crintoiu și Andrei Pădure, cei care ocupă locul secund, la doar 24 de puncte distanță în clasamentul provizoriu. Duelul dintre cele două echipaje este unul de urmărit, după ce ambele s-au detașat drept pretendente la coroana cu lauri în urma unor lupte de la egal la egal întreg sezonul.
Mircea Crișan și Florin Vălenaș se aliniază la startul Raliului Iașului după patru curse în care au arătat că sunt foarte constanți și au strâns punct cu punct, propulsându-se pe podiumul provizoriu al cupei monomarcă. În lupta pentru podium se vor afla cu siguranță atât Silvan Cimpoeșu și Sorin Colceriu, care au dovedit la etapele precedente că sunt foarte rapizi, cât și Sorin Lungu și Mihai Talpău, care au o miză în plus pe probele de macadam ale raliului de casă.
În 2023, Swift Cup este susținută de partenerii Bucur Rally & Tuning, Sparco Shop România, Protlum, Sparco, Hankook Competition, cu sprijinul Federației Române de Automobilism Sportiv.
Parteneri media: RallyMax.ro și ABimages.