- Una dintre cele mai longevive cupe monomarcă din Campionatul Național de Raliuri al României – Swift Cup – și-a consumat cea de-a 3-a etapă a sezonului cu numărul 12 odată cu încheierea Raliului Maramureșului
- La startul etapei din Țara Maramureșului și Țara Chioarului s-au aliniat un număr de 48 de echipaje, dintre acestea 6 punctând în clasamentul general al Swift Cup
Pentru a doua oară în carieră, Mihnea Hanea a făcut echipaj cu sora – Natalie – alături de care a preluat inițiativa încă de pe prima probă a Raliului Maramureșului 2024, câștigând urcarea pe “Gutin” cu o diferență de peste jumătate de minut. Tinerii clujeni și-au încheiat prima zi de concurs precum o începuseră, câștigând și coborârea aceleiași probe – denumite “Mara” – consolidându-și poziția de lideri provizorii cu un avantaj ce se majora la aproape 50 de secunde. Ziua secundă avea să înceapă la fel de bine pentru Mihnea și Natalie, tânărul echipaj dominând categoric primele două bucle ale zilei, ajungând la un avantaj zdrobitor de peste 4 minute înaintea Power Stage-ului și a Super Specialei de pe Aeroportul Internațional Maramureș. Evoluția acestora a fost lovită pe final de o pană de cauciuc, chiar pe ultima trecere a specialei “Ciolt”, însă avantajul acumulat până la acel moment i-a menținut pe frații Hanea în fruntea clasamentului. Așa se face că Mihnea își adjudecă a doua victorie consecutivă în cadrul Swift Cup și se apropie rapid și sigur de pozițiile fruntașe ale cupei monomarcă.
“Citând unul din piloții noștri favoriți și actualul șef de echipă: ‘Cu puțin mai multă minte, era mai bine’. Lăsând gluma la o parte, pot spune cu mâna pe inimă că de mult timp nu m-am mai simțit atât de bine pe asfalt. Natalie, deși aflată la al doilea raliu, a fost la înălțime și am putut evolua rapid, constant și fără riscuri. Singurul regret pe care îl avem este pana de cauciuc de pe ultima probă, care nu ne-a lăsat să ne bucurăm chiar de toți kilometri. Ne vedem, acasă, la Cluj!” – a spus la final de raliu Mihnea
După două clasări pe ultima treaptă a podiumului – în primele două etape – sibianul Alex Cazacu și-a asigurat poziția secundă în clasamentul etapei maramureșene. Deși nu și-a adjudecat nicio victorie de probă specială, tânărul pilot – secondat de Alexia Parteni – a gestionat foarte bine avantajul produs de problemele adversarilor, rămânând pe poziția secundă și în clasamentul la zi după trei etape. Pentru pilotul sibian, prezența maramureșeană a reprezentat ultima sa prezență în cadrul Swift Cup din acest sezon, acest lucru datorându-se pe deoparte faptului că Raliul Clujului se suprapune cu examenul de bacalaureat pe care trebuie să-l susțină, iar de la Raliul Sibiului, Alex va face trecerea către un alt model Suzuki Swift, dar care este în afara rigorilor regulamentului tehnic al Swift Cup.
“A 3-a etapă din CNR, Raliul Maramureșului pentru noi a fost un raliu în care alegerea cauciucurilor a fost un stres. După prima zi, cea de vineri, cu urcarea pe Gutin și proba de noapte Mara, probe frumoase și spectaculoase, ne aflam pe locul 3 în Swift cup și la clasa RC5N. Sâmbătă am avut un ritm bun dar constant având în vedere că probele erau “pătate” cu porțiuni de noroi, am terminat raliul pe poziția a 2-a în Swift Cup și la clasa RC5N.” – a punctat vicecampionul în exercițiu
Podiumul ediției din acest sezon a Raliului Maramureșului a fost completat de soții Emanuel și Denisa Resiga, cei ce rămân astfel lideri în clasamentul la zi. Prima zi de concurs, desfășurată în Țara Maramureșului, n-a început deloc cu dreptul pentru perechea timișoreană, și asta după ce o pană de cauciuc pe “Gutin” nu numai că i-a privat de la o luptă pentru prima poziție, dar le-a adus și un deficit de peste un minut. Super Speciala din Sighetu Marmației a fost însă cu noroc pentru cei doi, fiind cei mai rapizi pe traseul amenajat în centrul celui mai nordic municipiu din România. Scoși nu doar din lupta pentru victorie ci și din zona podiumului, Emanuel și Denisa au optat pentru un ritm conservator pe probele ce-au urmat, iar cum ghinionul unuia poate reprezenta gramul de noroc al celuilalt, incursiunea în decor a adversarilor lor i-a urcat o poziție în clasament, în vreme ce pana de cauciuc a liderului le-a permis să maximizeze pe cât posibil punctele extra oferite pe Power Stage.
“Un raliu pe care l-am început cu stângul, la propriu. Procopsindu-mă cu o pană pe stânga față imediat după prima jumatate a primei probe (lungi) am decis să nu opresc pentru a pune rezerva așa că am mers, cum s-a putut, până la finish, ieșind astfel din lupta pt podium de la prima strigare. Scos din ritm și cu un moral șifonat am decis să conservam rezultatul și să ne concentrăm pe punctele ce mai rămâneau de câștigat adițional pe Powerstage. Ghinionul lui Sorin care a ieșit în decor pe ‘Coruia’ a făcut să urcăm o poziție în clasament iar ghinionul lui Mihnea cu pana de pe Power Stage ne-a lăsat liberă victoria de probă, reușind astfel să maximizăm rezultatul unui raliu început, cum ziceam la început, cu stângul.” – a declarat [încă] liderul Swift Cup
Localnicii Mircea Crișan și Florin Vălenaș au avut parte de un ritm în creștere față de etapele precedente, ceea ce s-a concretizat pe probe și în timpul final. Aceștia și-au încheiat etapa de casă pe poziția a patra a clasamentului Swift Cup, clasament în care i-am regăsit și pe debutantul Niculae Șorodoc – secondat de Andrei Mitrască – perechea obținând și prima clasare pe un podium, în ierarhia debutanților CNRB. Revenirea la startul etapelor de Swift Cup [după absența argeșeană] s-a încheiat prematur pentru echipajul Sorin Lungu și Ionuț Lazăr, căci pe prima specială a zilei secunde, cei doi au subestimat un viraj de dreapta ieșind în afara traseului de concurs și abandonând de pe poziția secundă.
CLASAMENT SWIFT CUP • Raliul Maramureșului 2024 | |||
1. | Mihnea Hanea & Natalie Hanea | 1:26:53.9 | |
2. | Alex Cazacu & Alexia Parteni | 1:28:05.3 | +1:11.4 |
3. | Emanuel Resiga & Denisa Resiga | 1:28:47.9 | +1:54.0 |
4. | Mircea Crișan & Florin Vălenaș | 1:34:56.7 | +8:02.8 |
5. | Niculae Șorodoc & Andrei Mitrașcă | 1:41:07.7 | +14:13.8 |
AB. | Sorin Lungu & Ionuț Lazăr | – | – |
Sezonul 2024 din Swift Cup este susținut de partenerii Team First Software, QIDENUS Technologies, Bucur Tuning, Sparco Shop, Hankook, Protlum și M2 Service.
Parteneri media: RallyMax.ro, Autorally.ro