Chiar daca nu a fost prezent la etapa secunda a Campionatului National de Raliuri 2015, echipajul format din Razvan Trisnevschi si Codrut Arsenescu au obtinut rezultate bune la Brasov si Tulcea, aflandu-se in acest moment pe podiumul clasei 3. Echipajul CRZ Team va lua startul in Raliul Moldovei Moinesti, cu obiectivul clar de a obtine o clasare cat mai buna astfel incat, la finalul sezonului competitional, sa obtina o clasare pe podiumul clasei.
RallyMax: Salut Razvan! Dupa absenta de la Arad ai revenit cu forte proaspete la Danube Delta Rally. Cum ti s-a parut in acest an organizarea celui mai important eveniment de motorsport din zona judetului Tulcea?
Razvan Trisnevschi: Salut voua! Salut cititorilor! Ca in fiecare an, organizarea evenimentului a fost fara cusur, probele au fost la inaltimea asteptarilor, iar noi, ?CRZ Team?, ne-am simtit foarte bine in Delta, marturie stand postarile de pe pagina noastra de Facebook. 🙂
RallyMax: Ai avut vreun moment aparte care ti-a ramas in minte la cele trei editii desfasurate pana acum la Raliul Deltei?
Razvan Trisnevschi: Dupa editia din 2013 la care am fost nevoiti sa ne oprim in prima zi din cauza retezarii unui furtun de frana, masina pierzand tot lichidul din circuit, in 2014 am avut bucuria de a urca pe podium alaturi de Francois Delecour. Imi aduc aminte ca pe ultima proba francezul avea rotile legate cu chingi si ma rugam impreuna cu Codrut sa nu abandoneze, un podium cu noi pe locul 1 fiind mai putin important decat un loc 2 alaturi de o ?legenda?.
RallyMax: Care sunt planurile de viitor pentru tine? Care va fi urmatoarea etapa la care vei lua startul?
Razvan Trisnevschi: Din fericire pentru noi, dupa Tulcea am reusit sa atragem un partener serios care a inteles ca este greu sa faci performanta in orice sport fara sustinere, iar intr-un timp record, Hermes Forwards fiind una din cele mai dinamice firme de transport, a reusit sa ne propulseze catre startul Raliului Moldovei! Acum nu ne ramane decat sa speram ca vom avea si noi o viteza demna de partenerii nostrii! 🙂
RallyMax: Stiind nemultumirile multora dintre piloti, suntem curiosi care este parerea ta in legatura cu numarul de etape din 2015, dar si cu organizarea calendarului competitional, dat fiind faptul ca in 6 saptamani sunt programate 3 etape CNR?
Razvan Trisnevschi: Eu, personal, sunt nemultumit de mine pentru faptul ca nu reusesc sa fiu prezent la fiecare etapa, dar intr-adevar ,in contextul actual, chiar si dupa renuntarea la ultima etapa, tot au ramas 8 raliuri, acest numar fiind mult prea mare pentru grosul participantilor. Acest lucru se reflecta printr-un numar mic de concurenti aliniati la start si implicit in diminuarea spectacolului. Nu trebuie uitat faptul ca marea majoritate a sportivilor si mecanicilor au si businessuri proprii, servicii, familii, etc. si ca in afara de problema financiara mai exista si problema timpului, care in ziua de astazi nu este deloc de neglijat ?. De asemenea, aranjarea calendarului cu etape de macadam si asfalt amestecate nu cred ca ajuta ?. Cred ca ar fi o idee buna impartirea campionatului cumva in categorii, astfel incat cei cu bugete mai restranse sa se concentreze mai mult pe una din categorii: asfalt sau macadam…asta in cazul in care se merge pe ideea unui numar de etape mai mare de 5.
RallyMax: In cazul in care veti fi la startul fiecarei etape din acest an competitional, care ar fi obiectivul pentru echipajul Trisnevschi – Arsenescu?
Razvan Trisnevschi: Daca am reusi sa ne aliniem la startul tuturor etapelor ramase, in afara de spectacol, care pentru noi este un obiectiv la fiecare raliu, as putea indrazni sa ma gandesc la obtinerea unui loc pe podium la sfarsit de an.
RallyMax: La care etapa de raliu din lume ti-ai dori cel mai mult sa iei startul si de ce?
Razvan Trisnevschi: Daca pana acum nu am reusit niciodata sa iau startul la Covasna Winter Rally, as putea visa la Suedia?. Pentru ca anvelope cu cuie?. 🙂 . De asemenea mi-ar placea sa iau startul la un Monte pentru a consuma cele 5 anvelope de tip Monte Carlo din dotare, deoarece au cam imbatranit si vad ca au inceput sa faca pene ? au mai ramas 4 ? poate nu le mai prieste aerul de Brasov 🙂
RallyMax: Multumim! In final, ai cuvantul.
Razvan Trisnevschi: Eu trebuie sa va multumesc pentru interesul acordat si va invit din cand in cand pe pagina noastra de Facebook CRZ Team.